CategoriesArhiva
By

Sânpetru de vară

Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt prăznuiti la data de 29 iunie, în aceeași zi, deoarece ambii s-au săvârșit la Roma, din porunca împăratului Nero. Ei sunt ocrotitorii celor lipsiți de libertate, de aceea sunt protectorii spirituali ai închisorilor. Sărbătoarea datează încă din secolul al II-lea al erei creștine și evlavia credincioșilor s-a materializat în ridicarea de biserici pe locul martirajului lor. Sfântul Apostol Petru era originar din localitatea Betsaida, din Galileea, fiind primul care l-a numit pe Iisus Hristos ,,Fiul lui Dumnezeu Celui Viu”. După Pogorârea Sf. Duh de Rusalii, Sf. Petru este cel dintâi care vestește poporului evreu pe Iisus Hristos cel răstignit și înviat, îndemnându-i pe toți la pocăință și întoarcere la credință.
Biserica ortodoxă îi cinstește în mod special pe cei doi Apostoli, rânduind o perioadă de post specială. Postul sfinților Apostoli este unul dintre cele patru posturi de peste an, alături de cele ale Paștelui, Sfintei Mării și al Crăciunului. Spre deosebire de celelalte posturi, acesta are o durată variabilă, în funcție de postul Paștelui. Acest post începe la o săptămână dupa Rusalii, sărbătorite la cinzeci de zile după Paște. Sfântu Petru este protectorul agriculturilor, el hotărăște starea finală a recoltelor, legând și dezlegând ploaia. Pentru cei care nu respectă sărbătoarea, le trimite potop și grindină. Această sărbătoare este de mare însemnătate pentru calendarul agricol și se ține trei zile nelucrătoare. Aceste zile cuprind o serie de ritualuri pentru protecția recoltelor, a animalelor dar și pentru cei plecați în lumea de dincolo. În calendarul popular, această sărbătoare marchează miezul verii agrare și perioada secerișului. Tot de Sânpetru, erau organizate târguri, unde oamenii făceau schimb de produse, negoț, discuții, dar și cu scopul de a petrece și a se distra.
Arhiva Muzeului Etnografic „Anton Badea”, Salva, jud. Bistrița-Năsăud, 1973
CategoriesBlog
By

Vara și muncile agricole

Obiceiurile tradiționale ale verii se înfiripă și evoluează pe un calendar neoficial care cuprinde câteva sute de personaje reale sau imaginare, ierarhizate. Calendarul planifică practic întreaga activitate din spațiul tradițional, pe sezoane, săptămâni, zile și chiar momente ale acestora, precizând timpul optim pentru arat, semănat, culesul roadelor, formarea turmelor, tunsul pomilor și al viei, zile favorabile pentru pețit, logodit, vrăji, farmece, culegerea plantelor de leac etc.
În satul tradițional, cele mai multe obiceiuri erau legate de ciclul agrar, care juca un rol important în viața comunității. Toate riturile și obiceiurile au ca țel suprem rodirea pământului, belșugul culturilor.Unele obiceiuri erau ritualuri de fertilizare, de prevenire și de apărare împotriva unor dezastre naturale, iar altele constituiau o ofrandă adusă în semn de mulțumire, pentru produsele obținute.
Cele mai numeroase și impunătoare sunt cele legate de agricultură, îndeletnicire care pretinde o succesiune de rituri. Sacralitatea apei și virtuțile ei benefice, stau la baza credințelor și practicilor terapeutice. Apa este prezentă în toate riturile de trecere, cele care marchează viața omului, alteori cu rol de consacrare, alteori în riturile agrare. Paparuda este un ritual de aducere sau invocare a ploii, un ritual magic, aparținând cultelor agrare. În timp de secetă, tinerele fete din sat dansează jocul Paparudelor, îmbrăcate în frunze, în timp ce femeile din sat le stropesc cu găleți cu apă. Paparuda este însoțită de un cortegiu care merge prin sat de la o casă la alta, și în curte, însoțitoarele cântă un cântec, bătând din palme, în timp ce paparuda joacă un dans săltăreț.
Paparuda invocă ploaia prin dans, prin bătăi din palme, prin răpăitul tobelor improvizate din tigăi, dar mai ales prin textul pe care trebuie să îl spună cu ardoare. În concepţia populară, se consideră, aşadar, că imitarea ploii, invocarea ei, este suficientă pentru a se produce. De asemenea, se consideră că „masca verde”, frunzele şi florile cu care se împodobesc paparudele, reprezintă spiritul vegetaţiei, ce se va regenera odată cu căderea ploilor. De asemenea, se crede că purtarea „măştii verzi” influenţează bogăţia culturilor.
La data de 29 iunie, apare un personaj cu o mare valoare simbolică, Sânpetru, considerat și patronul agricultorilor, sărbătoare cu dată fixă. El hotărăște starea finală a recoltelor, pentru că dezleagă și leagă căldura și ploaia, atât cât trebuie pentru o recoltă bună, pentru cei care îi respectă ziua, nelucrând. Începând cu acestă zi, cucul și privighetorile nu mai cântă , în timp ce scânteile produse de biciul Sf. Petru se transformă în licurici care îi păzesc pe cei rătăciți pe drumurile de munte sau în pădure. Pentru a fi feriți de rele, oamenii poartă la ei usturoi și pelin.
O altă sărbătoare cu zi fixă este data de 20 iulie, Sfântul Ilie. Poporul îl celebrează pe Sfântul Ilie ca fiind patronul verii caniculare, cel care răcorește atmosfera desfăcând ploile. Ca orice sfânt, ține ca sărbătoarea lui să fie respectată cu strictețe cu toate interdicțiile pe care le impune. Oamenii nu lucrează în această zi și nu mănâncă mere, pentru ca grindina să nu fie de mărimea lor. Ziua Sfântului Ilie marcheză și miezul verii pastorale , când le era permis ciobanilor să coboare în sate, pentru prima dată dupĂ urcarea oilor la stână. Luna iulie, denumită în popor și Cuptor, este cea mai primejdioasă lună pentru culturile vegetale avându-l ca figură centrală pe Sf. Ilie, apărător dar și un adversar de temut al oamenilor, în funcție de cum aceștia respectă sau nu sărbătoarea. Astfel că Sf. Ilie rămâne în calendarul agrar popular un ,,zeu” de temut în lupta cu diavolul.
Fotografii din arhiva Muzeului Etnografic „Anton Badea”, Ibănești, jud. Mureș, 1969