Primăvara, timp al revenirii forței și a vieții, totodată vulnerabil, marcat prin începutul vegetației, oamenii sunt protejați prin intermediul ramurei verzi.
Obiceiul împodobirii casei și a gospodăriei cu crengi/ramuri verzi are origini într-un îndepărtat cult al plantelor si arborilor, al unor străvechi credințe că acestea au suflet și în beneficiul transferului fecundității, rodniciei naturii și vegetației asupra omului.
Conotațiile religioase ale Armindenului încep odată cu Sfântul Prooroc Ieremia, ziua sfântului fiind respectată pentru bunăstare și belșug.
În prima zi de mai, oamenii împodobesc porțile cu ramuri de foioase sau conifere, sau plantează crengi întregi în fața casei. Având un rol de apărare dar și fertilizator, acestea conservă energia pozitivă și sunt utilizate de-a lungul anului, cu răsfrângere în spectrul agrar. Creanga uscată și păstrată este folosită la aprinderea cuptorului în care se coace pâinea din grâul nou, dar are rolul și de a fertiliza pământul în care a fost plantată.
Este o perioadă bună pentru culegerea plantelor de leac, de sezon, în special a pelinului, apreciat pentru proprietățile curative.
Prezența rituală a ramurei verzi o întâlnim și la alte sărbători din ciclul sărbătorilor de primăvară, cu dată fixă sau mobilă: Sf Gheorghe (23 aprilie), Sânziene (24 iunie), Florii, Paște, Duminica Tomii, Ispas, Rusalii.

Bibliografie: Ioan Godea, Dicționar Etnologic Român, Editura Etnologică, București
Foto din arhiva Muzeului Etnografic „Anton Badea”, Ibănești Pădure, Mureș, 1962