CategoriesBlog
By

Frumusețe din natură

În luna femeilor, în 7 martie de la ora 12, vă așteptăm la o întâlnire alături de invitata Ana- Maria Iurian, farmacist și specialist în îngrijire, care va împărtăși cu noi din cunoștințele și experiența sa în îngrijirea naturală a tenului. Un dialog despre feminitate și frumusețe exterioară și interioară, despre atingerea magică a naturii, la început de primăvară .

CategoriesArhiva Blog
By

Despre romi, dincolo de bine și rău

Schițând un portret colectiv al marginalizării, cu un trecut traumatizant „nevăzut”, neperceput sau înțeles pe deplin și la adevărata lui însemnătate, într-o societate egodistonică, străină de ea însăși, romii sunt o nație care încă învață să ierte.
Vulnerabilizată profund, vlăguită în dezvoltarea sa culturală și spirituală de-a lungul istoriei, cât si în relația cu societatea, moștenirea romilor, o etnie a diferențelor, cu particularități etnoculturale distincte, a cărei modernizare a însemnat, de cele mai multe ori, separarea de tradiție, a adus contribuția ei la cultura universală.
În satele românești, cândva nuclee ale unor comunități tradiționale, alături de o economie predominant agrară, au evoluat și activități și ocupații complementare, îndeplinite atât de români cât și de alte etnii. Funcționând ca oaze identitare ce au protejat, la început, un specific etnic și asigurând un mod de viață și de trai practicarea unor meserii transmise din neam, în cadrul unor grupuri distincte, au fost condiția pentru conservarea lor în timp.
Peisajul violent și persecutoriu, în trecutul istoric, statutul de robi, în Țările Române, au marcat definitiv destinul romilor, viciindu-l, din interior, ca un măr otrăvit, ce a permis mereu atribuirea hibei de a fi ”deficienți”, blamați și vinovați de toate relele, puse nestingherit pe sema unui refuz mândru și neabătut de a se integra.
Așezați la marginea satelor și a societății, ocupând locul rămas, supraviețuirea romilor a însemnat și explorarea circustanțelor antrenând avantaje în favoarea lor. Parcurgând un traseu propriu, forțați de împrejurări să-și reconstruiască mereu relația cu sine și cu transcendența, pentru a evita asimilarea, cultura romilor s-a dezvoltat mai mult prin reperele altora.
Înzestrați cu un talent pentru artă și meșteșug, cu un spirit răzvrătit, neîngrădit, meseriașii și artiști romi, au reușit să creeze în economia rurală obiecte meșteșugărești și valori artistice deosebite, pline de frumusețe și imaginație. Activitățile profesionale pe care romii le-au exercitat în spațiul românesc, au cunoscut o adaptare și o evoluție în timp si o specializare, în funcție de neamuri, o organizare cunoscută sub numele de “bresle naturale”, conform căreia meșteșugul este moștenit în cadrul grupului pe linie transgenerațională și niciodată pe linie orizontală, de la un neam la altul. [1]
Profesionalizarea meseriilor se făcea în familie, aici se dobândea profesionalismul si îndeletnicirea, măiestria în executarea diverselor mesteșuguri. [2] Puse în relația cu talentul înnăscut și aptitudinile vocaționale pentru anumite categorii de profesii, paleta de meserii pe care le-au prestat diversele categorii profesionale de romi, a fost bogată, în centrul preferințelor dintotdeauna aflându-se prelucrarea fierului, față de care romii au dezvoltat competențe profesionale de neegalat.
 
 
Note
[1] Achim V., Țiganii în istoria României, Ed. Enciclopedică 1998,p57 [2]Ibidem
Bibliografie
 
Fotografii din arhiva muzeulreghin.ro
CategoriesArhiva Blog
By

Amintirea ancestrală a unui mod de viață în ritmuri cosmice. Zilele Babelor, Mărțișor

Din vechime oamenii au asociat fenomenele naturii cu luna, creându-și reprezentări mitologice, ființe mitice, obiecte magice care dezvăluie valori selenare. Luna, astru care crește și descrește, supusă devenirii, nașterii și morții, a urzit destinul omului încă de la început, menindu-l unui mister mai adânc, în care logica se dizolvă în intuiție.

Revenirea la forme inițiale, repetitive, care se reînnoiesc și se regenerează la nesfârșit, au făcut din lună astrul inițiatic răspunzător de ciclurile creației.[1] Măsurarea timpului după noapte, a fost prima metodă prin care oamenii au ținut evidența timpului, și, intuind legătura între mișcarea lunii pe cer, vegetație și fertilitatea pământului, au creat calendarul. Vrednicia cu care citeau semnele vremii, strădania de a fi prevăzători și de a corela activitățile cu natura schimbătoare, sunt parte a unei înțelegeri mai ample în care omul însuși se recunoaște în viața lunii.

Dobândirea cunoașterii oferite de lună, înlesnește o înțelepciune străveche, ancestrală, și accederea la o conștiință superioară, luminată. ”Darul lunii este nemurirea”[2] Inspirația lunii, ”dătătoare de viziuni” este o cunoaștere neconvențională, stranie, care a intrigat mintea umană din cele mai vechi timpuri creând credințe și mituri.

Reprezentând alegorii ale unor ritmuri și cicluri de evoluție existente în natură, Babele, ”Babele cosmice” în cultura populară românească, se arată ca divinități selenare, stăpâne ale timpului și destinului. Asociate cu furca și fusul de tors, Babele, – torcătoarele, Baba Dochia, țes vălul cosmic[3], împletesc firul vieții, de la naștere până la moarte, asemenea Moirelor antice care urzeau destinele oamenilor.

Alegerea Babelor și previzionarea sorții și a anului, la început de primăvară, amintesc de experiențe și înțelesuri vechi, uitate, ce readuc în conștient, valorile pierdute ale psihicului, cu însemnătate pentru viață, dătătoare de speranță și optimism. Privind cu atenție în adâncul ascuns al ființei, există o soluție la orice. Conform cutumei, în primele zile din martie, când timpul schimbător hotăra soarta, fiecare o anticipa alegând ,,o babă” , o zi din ciclul de 9 sau 12.

”Viața freamătă de mit”.[4] În întreaga natură, prezențe ale lunii evocă destinul ei – ursul ce se retrage iarna, șarpele care apare și dispare, câinele ce poate fi văzut în lună, toate sunt supuse aceluiași ritm, ciclic. Se spune că luna e puterea sacră, ascunsă, nevăzută, care crează ”dinăuntru”, stimulează creșterea ființelor și înmugurirea plantelor, protejează apele, izvoarele și tot ea este răspunzătoare de distrugerea lor. Revelația forței lunii (conștiința triunică ce corespunde celor trei lumi), fiind, pe rând, întunecată și luminoasă, a generat, în cultura multor popoare, mai multe tradiții consolatoare care sugerează unificarea realităților discordante și un simbolism al ieșirii din tenebre. [5]

Succesiunea contrariilor, alternanța lumină intuneric și valorizarea unui timp luminos, cald, pozitiv, în opoziție cu frigul iernii și întunericul, înscrise în același tipar al conștiinței care urmărește depășirea propriei condiții, sunt simbolizate prin Mărțișor.[6] Primăvara și timpul cald sunt chemate, invocate, prin purtarea mărțișorului, obiect magic, protector față de razele arzătoare ale soarelui. Mărțișorul, realizat din două fire împletite, roșu cu alb, este un simbol al forțelor ce se opun, al alchimizării dualității, ce precede unitatea primordială.

– Roxana Maria Man, manager Muzeul Etnografic ”Anton Badea”

publicat în Revista Cadran (Jurnal mureșean Nr. 2, 2025 )

Note

[1] Eliade, M., Tratat de istorie a religiilor, Ed. Humanitas București 2008, p171[2]Harding, M. E., Misterele femeii, simboluri și ritualuri de inițiere de-a lungul timpului, Ed. Herald București 2019, p110-115[3]Eliade, M., op.cit , p186-189[4]Campbell, J. , Puterea mitului, Ed. Trei, București,2020, p236[5][6]Eliade, M. op.cit, p191-198

CategoriesBlog
By

Șezătoare la muzeu de Dragobete

Tradițiile purtate în inimile celor care le-au trăit, trimit, și azi, ecouri către alte timpuri, ce vorbesc de vremuri în care întâlnirea în șezătoare era sfântă, natura pulsa în fiecare bătaie de inimă și fiecare își cunoștea bine locul său în lume.
 
Șezătorile în câșlegi urmează unei perioade de diverse frământări și preocupări de sfârșit de iarnă și început de primăvară, când natura conlucrează și eliberează spiritul, orientând energiile creatoare spre un nou început și efortul oamenilor spre o nouă etapă de viață.
 
În 24 februarie 2025, când sărbătorim Dragobetele/Sântionul de primăvară, ne întâlnim cu o parte dintre acești oameni dragi din satele de lângă noi.
CategoriesArhiva Blog
By

25 decembrie – Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului, Crăciunul

Ajunul Crăciunului deschide, cu o bucurie de nedescris pentru toți credincioșii, marea sărbătoare a creștinității, Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos. Această naștere nu este una oarecare, fiindcă însuși Dummnezeu este Cel care a luat Trup și s-a născut Om. Venirea Lui pe pământ a deschis o nouă eră în istoria omenirii-sistemul cronologic începe odată cu nașterea lui Iisus.
(Luca 2:12) ”Maria era în așteptare, când cezarul roman Augustus emite un decret prin care toți supușii din împărăția sa trebuie să se întoarcă la locurile lor de baștină, în vederea unui recensământ. Iosif trebuie să plece cu Maria la Bethleem, unde ajung noaptea târziu. Hanul era plin de lume, sosită pentru recensământ, nu se găsi loc pentru ei. Cei doi bătură pe la ușile oamenilor, dar toate casele erau ocupate, în cele din urmă fiind nevoiți să-și găsească adăpost într-un staul de vite. Atunci îi veni Mariei ceasul să nască pe Iisus, îl înfășură în scutece și-l culcă în iesle. În acea noapte, câțiva păstori stăteau de veghe lângă turma lor de oi, când apăru un înger ce le aduse vestea Nașterii lui Iisus- ”Mergeți după semnul meu și veți găsi un prunc culcat în iesle”.
Dumnezeu a ales pentru nașterea lui Iisus un loc modest și nu un palat, trimițând vestea Nașterii Lui unor simpli păstori care și-au lăsat îndată turma și au venit cei dintâi să se închine ”Salvatorului omenirii”.
 
Obiceiurile de Crăciun, Anul Nou și Bobotează formează laolaltă scenariul morții și renașterii divinității: sacrificiul ritual al porcului la ignat, animalul care reprezintă, la popoarele antice, spiritul grâului, prepararea alimentelor rituale, abundența obiceiurilor și credințelor care ilustrau degradarea timpului, dezordinea și haosul dinaintea creației.
De Crăciun se colindă, colinda fiind o lucrare ce influențează favorabil viitorul. Toată suflarea satelor sărbătorește nașterea lui Hristos. Colindă toți: adulți, tineri copii. În Ajunul Crăciunului femeile pregătesc copturile din aluat, cozonacii, colacii și covrigii care vor fi dați colindătorilor.
 
În sat nu exista pom de Crăciun împodobit sub care Moș Crăciun să așeze daruri. Exista un butuc numit Crăciun, care ”moare”, era ars în timpul sărbătorii, iar tăciunele rămas se păstra ca leac pentru vindecarea bolilor. Copacul tăiat simboliza moartea anuală a zeului solar Crăciun, care renăștea prin ritul funerar de incinerare specific geto-dacilor, înainte de creștinare. Împodobirea pomului de Crăciun este un împrumut târziu (sfârșitul secolului al XIX-lea),din Occident, care s-a suprapus peste obiceiul arderii butucului de Crăciun.
În unele legende, Crăciun este prezentat ca un om bogat și neîndurător, care refuză ajutorul cerut de Maica Domnului, căreia îi venise sorocul să nască. Crăciuneasa, nevastă-sa, o primește în grajd și îi dă tot ajutorul. Supărat, Crăciun îi taie mâinile. Maica Domnului îi răsplătește ajutorul, dându-i mâini de aur și făcând-o patroana moașelor. Impresionat, Crăciun se creștinează și devine primul sfânt.
Oamenii se dedică acum și problemelor mărunte ale anului care vine: fetele fac vrăji, ciobanii pun sub prag un drob de sare pe care îl vor da oilor să-l mănânce pe 23 aprilie. În această zi nu se dădea nimic cu împrumut; cine izbutea să ia ceva cu împrumut, avea noroc la crescutul albinelor. Se dădeau doar daruri colindătorilor.
 
Transferul Anului Nou, din primăvară, în plină iarnă, a însemnat înlocuirea Babei Dochia-zeitate maternă, lunară și echinocțială-cu Moș Crăciun-zeitate paternă, solară și solstițiară- precum și a ciclului sărbătorilor de primăvară (Zilele Babelor), cu ciclul sărbătorilor de iarnă (Zilele Crăciunului). După mutarea Anului Nou pe 1 ianuarie, s-au păstrat, în perioada solstițiului de iarnă, practici magice specifice înnoirii timpului calendaristic: purificarea oamenilor prin stropitul cu apă și prin scăldatul feciorilor în apa rece a râurilor, un număr mare de obiceiuri agrare și pastorale.
 
Sursă: Maria Borzan , Roxana Maria Man, Calendarul creștin ortodox în iconografie, Târgu Mureș, 2008