CategoriesArhiva Blog

25 decembrie – Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului, Crăciunul

Ajunul Crăciunului deschide, cu o bucurie de nedescris pentru toți credincioșii, marea sărbătoare a creștinității, Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos. Această naștere nu este una oarecare, fiindcă însuși Dummnezeu este Cel care a luat Trup și s-a născut Om. Venirea Lui pe pământ a deschis o nouă eră în istoria omenirii-sistemul cronologic începe odată cu nașterea lui Iisus.
(Luca 2:12) ”Maria era în așteptare, când cezarul roman Augustus emite un decret prin care toți supușii din împărăția sa trebuie să se întoarcă la locurile lor de baștină, în vederea unui recensământ. Iosif trebuie să plece cu Maria la Bethleem, unde ajung noaptea târziu. Hanul era plin de lume, sosită pentru recensământ, nu se găsi loc pentru ei. Cei doi bătură pe la ușile oamenilor, dar toate casele erau ocupate, în cele din urmă fiind nevoiți să-și găsească adăpost într-un staul de vite. Atunci îi veni Mariei ceasul să nască pe Iisus, îl înfășură în scutece și-l culcă în iesle. În acea noapte, câțiva păstori stăteau de veghe lângă turma lor de oi, când apăru un înger ce le aduse vestea Nașterii lui Iisus- ”Mergeți după semnul meu și veți găsi un prunc culcat în iesle”.
Dumnezeu a ales pentru nașterea lui Iisus un loc modest și nu un palat, trimițând vestea Nașterii Lui unor simpli păstori care și-au lăsat îndată turma și au venit cei dintâi să se închine ”Salvatorului omenirii”.
 
Obiceiurile de Crăciun, Anul Nou și Bobotează formează laolaltă scenariul morții și renașterii divinității: sacrificiul ritual al porcului la ignat, animalul care reprezintă, la popoarele antice, spiritul grâului, prepararea alimentelor rituale, abundența obiceiurilor și credințelor care ilustrau degradarea timpului, dezordinea și haosul dinaintea creației.
De Crăciun se colindă, colinda fiind o lucrare ce influențează favorabil viitorul. Toată suflarea satelor sărbătorește nașterea lui Hristos. Colindă toți: adulți, tineri copii. În Ajunul Crăciunului femeile pregătesc copturile din aluat, cozonacii, colacii și covrigii care vor fi dați colindătorilor.
 
În sat nu exista pom de Crăciun împodobit sub care Moș Crăciun să așeze daruri. Exista un butuc numit Crăciun, care ”moare”, era ars în timpul sărbătorii, iar tăciunele rămas se păstra ca leac pentru vindecarea bolilor. Copacul tăiat simboliza moartea anuală a zeului solar Crăciun, care renăștea prin ritul funerar de incinerare specific geto-dacilor, înainte de creștinare. Împodobirea pomului de Crăciun este un împrumut târziu (sfârșitul secolului al XIX-lea),din Occident, care s-a suprapus peste obiceiul arderii butucului de Crăciun.
În unele legende, Crăciun este prezentat ca un om bogat și neîndurător, care refuză ajutorul cerut de Maica Domnului, căreia îi venise sorocul să nască. Crăciuneasa, nevastă-sa, o primește în grajd și îi dă tot ajutorul. Supărat, Crăciun îi taie mâinile. Maica Domnului îi răsplătește ajutorul, dându-i mâini de aur și făcând-o patroana moașelor. Impresionat, Crăciun se creștinează și devine primul sfânt.
Oamenii se dedică acum și problemelor mărunte ale anului care vine: fetele fac vrăji, ciobanii pun sub prag un drob de sare pe care îl vor da oilor să-l mănânce pe 23 aprilie. În această zi nu se dădea nimic cu împrumut; cine izbutea să ia ceva cu împrumut, avea noroc la crescutul albinelor. Se dădeau doar daruri colindătorilor.
 
Transferul Anului Nou, din primăvară, în plină iarnă, a însemnat înlocuirea Babei Dochia-zeitate maternă, lunară și echinocțială-cu Moș Crăciun-zeitate paternă, solară și solstițiară- precum și a ciclului sărbătorilor de primăvară (Zilele Babelor), cu ciclul sărbătorilor de iarnă (Zilele Crăciunului). După mutarea Anului Nou pe 1 ianuarie, s-au păstrat, în perioada solstițiului de iarnă, practici magice specifice înnoirii timpului calendaristic: purificarea oamenilor prin stropitul cu apă și prin scăldatul feciorilor în apa rece a râurilor, un număr mare de obiceiuri agrare și pastorale.
 
Sursă: Maria Borzan , Roxana Maria Man, Calendarul creștin ortodox în iconografie, Târgu Mureș, 2008
CategoriesArhiva Blog

Sărbătoarea Intrarea Maicii Domnului în Biserică

Este o Sărbătoare a Luminii, orânduită în calendar în data de 21 noiembrie, prima de la începutul Postului Crăciunului.
Intrarea în biserică, în templul din Ierusalim, a Sfintei Fecioare Maria, înseamnă vestirea ”tainei celei ascunse din veac”, prin care „Fiul lui Dumnezeu Fiul Fecioarei se face”. Nici un om nu a ales vreodată să se nască din nou, să vină la existență din cineva. Singur Iisus, ca fiu al lui Dumnezeu, s-a născut mai înainte de veci. Ziua aducerii Sfintei Fecioare la templu, cunoscută de către credincioși sub numele de ”Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” este o zi de pocăință și de mare sfințenie. Această ”Intrare” nu este înțeleasă de credincioși doar ca înfățișarea Maicii Domnului în templul de piatră din Ierusalim, ci, mai ales, drept primirea ei în raiul în care nici un om nu a ajuns după Căderea în păcat.
În tradiția populară, sărbătoarea este întâlnită sub numele de ,,Ovidenia” sau ,,Vovidenia”. Termenul de ovidenie provine de la rusescul ,,văvedenie”(intrare). În această zi s-a vedit lumea, pe care Dumnezeu a blagoslovit-o. De aici provine credința că această sărbătoare se ține pentru ochii ce văd, ,,pentru vederi”.
Considerat An nou dacic, acest interval de timp este marcat de numeroase practici magice, povestiri meteorologice si astrologice, acte rituale, situate ulterior sub semnul sacralității, datorită suprapunerii sărbătorilor creștine.
În Transilvania există credința că ziua începe cu Filipu cel Mare, care a fost făcut Sfânt de către Dumnezeu, iar mai tărziu a rămas șchiop, pentru că s-a abătut de la dreapta credință.
Ovidenia este o sărbătoare a luminii care învinge întunericul iernii. În unele legende populare, se credea că, în această zi, s-a născut Domnul Iisus Hristos, oamenii credeau, că se deschid cerurile iar animalele încep să vorbească.
Se spune ca de Ovidenie, oamenii petrec noaptea cu lumină, lumânări și focuri aprinse, privesc cerul, fac previziuni meteorologice și citesc anul ce vine în stele. Este noaptea când vrăjitoarele descântă, fac farmece, leagă și dezleagă, pentru că, începând de acum și până la Sântandrei ,,văd cel mai bine”. Se aprind lumânări pentru cei răpuși de moarte năpraznică și se aduc ofrande speciale pentru copiii morți nebotezați. Lumânarea de la Ovidenie își păstrează proprietățile magice peste an și numai la lumina ei se poate vedea, în fântână, chipul ursitului.
fotografii din arhiva muzeureghin.ro
 
Bibliografie
Maria Borzan, Roxana Maria Man, Calendarul creștin ortodox în iconografie
Marcel Laptes, Timpul și sărbătorile țăranului român
Ion Ghinoiu, Sărbători și obiceiuri românești
Tudor Pamfile, Sărbătorile la români
CategoriesArhiva Blog

26 octombrie – Sfântul Dumitru sau Sânmedru, sfârșitul anului pastoral

Sfântul Dumitru este ultima și cea mai importantă sărbătoare de toamnă, care după obiceiurile pastorale, marchează începutul iernii. În credința populară anul este împărțit în vară și iarnă, iar Sânmedru face trecerea spre iarnă.

Semnificația religioasă a sărbătorii este oferită de Marele Mucenic Dumitru, sărbătorit la 26 octombrie, cunoscut ca unul dintre cei mai mari sfinți militanți, prăzniuți atât în Biserica Ortodoxă cât și în cea Catolică. A fost asimilat de popor ca și Izvoditor de mir și făcător de minuni. A fost întemnițat pentru credința în Hristos, la douăzeci și șase ale lunii octombrie, și a fost împuns de către ostași cu sulița în coasta dreaptă, la fel cum a fost împuns Hristos. Moartea acestui sfânt, la sfârșitul lunii octombrie, a fost înțeleasă de către țărani ca reprezentând moartea naturii.

Pentru ciobani, la Sânmedru se desfac stânele, acest moment fiind socotit sfârșitul anului pastoral, ocazie cu care au loc mai multe activități: organizarea de târguri de toamnă, încheierea socotelilor făcute cu jumătate de an în urmă, la Sângeorz, încercări de a afla cum e vremea și ce spor vor avea turmele.

Credințele și legendele populare îl înfățișează pe Sânmedru ca pe un bătrân obișnuit, păstor sau crescător de vite, socotit a fi veghetorul caselor și paznicul care-i apără pe oameni și gospodăriile de fiarele sălbatice. Acum, în plină iarnă, într-o perioadă de îmbătrânire simbolică a timpului, se consideră că zeitatea populară a naturii moare și învie simbolic în cadrul unui ceremonial nocturn asemănator revelionului, numit ,,Focul lui Sânmedru”, la care participă întreaga comunitate sătească. Caracterul funerar al focului are rădăcini în timpul arhaic ca un cult al strămoșilor pentru asigurarea unui an fertil și bogat în recolte.

Focul are menirea de a alunga fiarele, de a încălzi morții, precum și puteri roditoare. Acest ceremonial este concretizat în pomenile de Sânmedru, când se dădeau ofrande, mai exact sâmbăta de dinainte, când sufletele celor morți ieșeau din pământ și se puteau face strigoi, năpăstuindu-i pe cei vii. Este un sfârșit de an cultic, destinat strămoșilor și vegetației care, prin acte rituale de purificare, fertilitate și apotropaice, anunță un timp al anului nou care, îngropat acum, va renaște mai bun și cu recolte bogate.

CategoriesArhiva Blog

Coborâtul oilor de la munte

Coborâtul oilor de la munte numit și „Ospăţul oilor” este o sărbătoare care încheie anul pastoral şi care se organizează la 14 octombrie de ziua Cuvioasei Paraschiva. Localnicii numesc această zi şi Vinerea Mare pentru că, spun ei, Sfânta Vinere era ocrotitoarea ciobanilor.
În ziua de 14 octombrie, în Vinerea Mare, turma se sparge, oile se aleg, se hotărăşte unde se face tomnatul, se face plata ciobanilor şi se sărbătoreşte printr-un „ospăţ” întoarcerea oilor şi a ciobanilor. Începe acum a doua perioadă a anului pastoral, caracterizată prin fertilitate, apariţia mieilor primăvara şi absenţa randamentului economic.
În decursul anilor, datorită transformărilor economice şi social-politice, tipul arhaic de păstorit a suferit numeroase modificări şi în satele de pe la noi, iar ciobănia nu mai este o meserie cum era înainte, poate şi datorită scăderii numărului de animale.
În aceste sate, stânile urmează o tradiție de familie. Stâna lui Gavril din satul Bonzărești, situată în partea de nord-est a hotarului comunal, alcătuit dintr-un şir de culmi compacte, este o stână propriu-zisă, cu toate dotările specifice. Stâna, căreia i se mai spune şi sălaş, este o construcţie aproape pătrată, din scândură, cu acoperişul în două ape. Ea este un însemn al obârşiei şi vetrei străbune, aici se prepară caşul, urda, jântiţa; aici se găseşte comarnicul (poliţa pe care se pune caşul la uscat), un pat, o masă, vasele pentru prepararea produselor şi vatra liberă. Inventarul pastoral de la stână şi-a păstrat neschimbată denumirea, în funcţie de rosturile lui şi cuprinde, printre altele: blidele, budaca (vas de lemn pentru adunatul laptelui), bodârlăul, ceaonul din fontă pentru mămăligă, cel din cupru pentru fiert zărul, comarnicul, crinta (suport din scândură pentru scurs caşul), covata (vas de lemn pentru frământat brânza), găleata (vas din lemn pentru muls), linguri pentru prepararea laptelui, pânzătură (ţesătura prin care se strecoară caşul), pirostria (suport de metal pentru pus ceaunul la foc), sălşerul (o cracă cu cioturi pe care se pun vasele la uscat).
Aproape de stână se află grajdul şi strunga, ocolul oilor. Despre strungă, legea bătrânească spune că trebuie mutată la 8-10 zile, pentru a feri oile de „boala sufocării” şi pentru gunoirea păşunii.
Momentele importante ale sărbătorii sunt: alegerea oilor – stabilirea tomnatului, socoteala ciobanilor, masa, rugăciunea preotului şi petrecerea.
Mai întâi, din strungă se alege oaia pe care o taie la ospăţ, apoi şeful de stână cheamă proprietarii să-şi aleagă oile – fiecare după semnul de proprietate
Cei care au oi şi nu au fost în vărat plătesc văratul cu două cupe de făină de mălai sau două cupe de porumb boabe şi/ sau o sumă de bani. Tot în stabilirea „bgirului” sunt trecute şi cele 5,5 kg brânză şi 0,500 kg urdă pe care ciobanul le dă pentru o oaie proprietarului.
Ciobanii trebuie să dea socoteală pentru oile lipsă. Dacă nu pot arăta urechile cu semnul de proprietate, trebuie să le plătească la valoarea pieţei. Scopul practic al acestei ocupaţii îl constituie valorificarea produselor. Dintotdeauna această ocupaţie a avut un rol important, în general, dar într-un mod special pentru comunitatea celor ce o practică.
 
Sursa : Maria Borzan, Roxana Maria Man, Din Zestrea Ținutului Mureșean, Tg Mureș, 2009
CategoriesBlog

Festivalul Dovlecilor

Toamna strângem recolta și sărbătorim că avem pentru ce să fim recunoscători. Asa cum vedeți avem o gradină, printre căsuțe, vie și pomi fructiferi.
 
O clacă cu elevi, pentru că așa lucrau oamenii în trecut, nu erau singuri la muncile de peste an, iar adunarea recoltei era o bucurie împărtășită, rezultatul unui an întreg de eforturi.
Pregătim împreună cămara pentru iarnă, facem zacuscă, pâne coaptă și mere la cuptor!
 
Inaugurăm ”Satul bunicilor”, o expoziție realizată din dovleci sculptați, de către elevii și cadrele didactice de la Colegiul „Petru Maior” și Școala Gimnazială „Alexandru Ceușianu”.
Vă întâmpinăm cu un dans al viei pregătit de copiii de la After School Joy.
 
Evenimentul este organizat de After School Joy, Muzeul Etnografic „Anton Badea” și Municipiul Reghin, cu participarea Liceului „Lucian Blaga”, Asociației Zestrea Satului Dulcea, Dealurile Uilei.
 
Să țină vremea cu noi, vă așteptăm cu drag!