În credința populară Sf. Gheorghe (SÂNGEORZUL) înverzește natura, ține ”cheile vremii”, deschide primăvara și anul pastoral, care începe la 23 aprilie și ține până la Sfântul Dumitru (Sânmedru, 26 octombrie).
De numele celor doi sfinți se leagă o serie de credințe și practici cu valențe magice, ce evidențiază rolul anotimpului, a vegetalului, o universalizare a procesului natural de creștere și maturizare – înfrunzirea/desfrunzirea arborilor, cu referințe la sfera umană, comportamentală.
Relația între natură, vegetal (ramura verde, înverzirea..) și calendar e prezentă în acțiunea recurentă, în practici, ca marcă a unui timp ”bun”. Împodobirea cu ramuri verzi, de mesteacăn/ salcie/ rug a porților, uși, ferestre, – ramura verde- simbol al primăverii cu rol protector- aparține unor categorii de gesturi și acțiuni cu valoare religioasă, metafizică.
Ajunul, prag al sărbătorii, avea reguli magice și prilejuia o seamă de practici de apărare, de stimulare și purificare. Se spune că în seara de Sângeorz umblă spiritele rele, strigoaicele care fură mana laptelui, amenință viața și fertilitatea animalelor, iar pentru a le proteja femeile pregăteau, un amestec din usturoi, leuștean și gunoi de grajd cu care ungeau ușile și zonele de contact cu exteriorul. Tot pentru protecție se aprindeau focuri ”focul viu” cu care se afumau animalele și ocoalele.
Începutul anului pastoral, era însoțit de câteva tradiții MĂSURA OILOR, sărbătoare a păcurarilor, urma câteva etape- tocmitul sau înțelegerea privind constituirea stânelor, măsuratul laptelui și ospățul. Conform cutumei, procedura începea cu sfințirea oilor și a ciobanilor de către preot, trecerea prin strungă a oilor și obținerea primei mulsori. În prima vineri din luna mai, după-amiaza, avea loc „ruperea” mieilor (înțărcarea) și adunarea turmelor la ”gazde” . Odată cu prima mulsoare se stabilea cantitatea de brânză cuvenită fiecăruia de-a lungul anului. Tot atunci se alegea Păpălugura – masca verde.
PĂPĂLUGURA era un ritual de fertilitate ce viza mana laptelui la oi, întâlnit în satele din Câmpia Transilvaniei, care se desfășura cu ocazia măsurii laptelui -”măsura oilor” , practică veche legată de păstorit .
Aducerea ploii evocă o mitologie inspirată din modelul vieții și al morții plantelor.
Legatura dintre apa și plante/vegetație, simboluri ale regenerării – era stabilită în acțiuni și practici ce vizau procesiunea creației și trecerea de la o etapă la alta ( ”apa primară, premergătoare reprezentare a nonmanifestării și a latenței, iar verdeața- apariția formei, manifestarea creației”).
Obiceiul Păpălugii presupunea alegerea unui tânăr, retragerea în pădure și mascarea, învelirea cu plante verzi/ crengi înfrunzite legate cu cânepă, coborârea înaintea turmei spre sat, întâmpinarea cu ciubere cu apă și udarea, momentul culminant al procesiunii sacre -”Păpălugura se udă bine pentru mana oilor!”
Un alt obicei ce se desfășura în ajunul Sângeorzului sau în alte locuri în Săptămâna Patimilor, era ,,STRIGAREA PESTE SAT” un îndreptar al comportamentelor din timpul anului.
Eliberarea spațiului pentru nou, la început de anotimp, iertarea și repararea unor vicii, vindecarea ca o restaurație generală nu puteau avea loc în afara expunerii și asumării faptelor, a unei reglări terapeutice corespunzătoare. Erau mustrați ”strigați” (de pe deal ) fetele/ băieții tomnatici sau erau menționate întârzierile unor activități ori diverse abateri.
Semnificația religiosă a sărbătorii e legată de viața Sf. Gheorghe care a a fost una plină de minuni, memorabilă fiind lupta sa cu balaurul. Legenda spune că lângă o cetate se afla un lac în care trăia un balaur ce primea în fiecare zi un copil ca hrană. Într-o zi soarta căzu pe fiica împăratului, Dumnezeu l-a trimis însă pe Sf . Gheorghe , care ucise cu sulița fiara (icoana Sf Mucenic Gheorghe). Cutremurați de minune, au început cu toții să creadă în Hristos și au cerut să fie botezați.
Mucenicul Gheorghe a fost unul din cei mai de seamă Semănători ai dreptei credințe, care s-a născut în Beirut (Capadochia- sec.III). A moștenit curajul și tăria credinței de la părinții săi, tatăl, ofițer în armata romană, iar mama, o creștină evlavioasă și plină de înțelepciune. Tânărul Gheorghe a ajuns ofițer în armata romană, unde s-a luptat cu înverșunare pentru a câștiga bucuriile duhovnicești, înfruntând, precum toți sfinții, nedreptarea, idolatria, necredința, chiar dacă acestea erau promovate de însuși împăratul Dioclețian. Ajuns voievod, el s-a împotrivit împăratului în prigoana lui asupra creștinilor, ajungând în închisoare, unde, deși a fost supus la numeroase chinuri, nu și-a lepădat credința, fiind decapitat.
În satele de pe Valea Mureșului, sunt cunoscute mai multe pvești și relatări, credințe legate de Ajunul Sângeorzului și întâmplări nefaste petrecute într-un timp primejdios.
Se spune că ”odată de Sângeorz, un om s-a dus la moară iar când s-a întors, a întâlnit pe drum multe strigoaice care jucau pe lângă vaci. Omul le-a urat spor la joc, iar acestea i-au răspuns ”spor a ce-ai în car dar să nu spui nimănui”. Si așa a fost, ajuns acasă omul, a avut spor și belșug la făină că asta avea în car, cat timp nu a destăinuit taina avea făină pe indestulate. Văzând femeia sa că făina nu se mai termină i s-a părut lucru necurat și a insistat să afle. Neavând de ales omul i-a spus, iar de atunci făina a început să se împuțineze. ”
REPERE BIBLIOGRAFICE
Borzan, M., Man, R., Calendarul creștin ortodox în iconografie, Tg Mureș 2008
Ghinoiu, I. Sărbători și obiceiuri românești, București 2003
Eliade, M., Tratat de istoria religiilor, Humanitas București 2025
Sorlea, E -info., sat Pietriș Vale Jud Mureș
Fotografii din arhiva
muzeureghin.ro, aspecte de la Obiceiul Măsura oilor la Pietriș Vale 2006, Idicel Pădure 2007, Răstolița 2005 jud Mureș
