Claca la desfăcatul cucuruzului

Toamna, când se strângea porumbul, cei care deţineau o cantitate mai mare îl depozitau iar în zilele următoare organizau o clacă pentru desfăcat. Gazda chema un muzicant cu fluier, vioară sau acordeon, iar ca şi „desfăcători” erau chemate neveste, fete şi feciori. Feciorii cărau cucuruzul desfăcat în pod cu sacul şi coşărcile. Ştiuleţii de cucuruz, care erau mai mari şi plini cu boabe până în vârf, erau împletiţi în cununi de către neveste, pe care apoi le legau la târnaţ. În timpul desfăcatului spuneau poveşti, ghicitori şi cântau.
Drept răsplată, gazda îi răsplătea cu scoruşe şi jinars iar la sfârşitul clăcii, cu o masă destul de bogată.
După ce se termina desfăcatul, feciorii, pentru a crea momente hazlii, prindeau fetele şi le băgau pănuşi pe sub haine. După ce se scoteau pănuşile afară şi se mătura, începea jocul. Jucau şi chiuiau până spre dimineaţă.
Claca se face şi la alte munci: la cosit, la secerat, la transportul gunoiului pe câmp, a furajelor sau a lemnelor pentru ridicarea unei case.
Clăci făceau, în general, gospodarii care aveau pământ mai mult şi braţe de muncă puţine sau familiile mai nevoiaşe, unde capul familiei era o văduvă sau o persoană mai în vârstă. Aşa se ajută ţăranii între ei. Clăci se fac şi în prezent.
 
Maria Borzan, Roxana Maria Man, Din zestrea ținutului mureșean, Sibiu, 2010
Fotografie din Arhiva Muzeului Etnografic ”Anton Badea”, Orșova, Mureș 1965, culesul porumbului