În satele mureșene s-au păstrat mai multe obiceiuri din vechime care, prin frumusețea lor, încă bucură sufletele oamenilor. Un loc deosebit îl au obiceiurile de iarnă- colindatul și colindatul cu turca.
Mai demult acest obicei era întâlnit în aproape toate satele, acum, îl mai întâlnim numai în câteva sate din judeţ – la Idicel Pădure, Deleni, Pietriş Vale, Vătava.
Pregătirea pentru „umblatul cu turca” începea pe la jumătatea postului Crăciunului, când erau chemaţi feciorii la gazda turcii. Gazda era căutată din timp, dintre gospodarii care aveau fecior în grupul de colindători. Se prefera o casă mai mare, unde feciorii primeau o încăpere în care se adunau să înveţe colinde, să facă repetiţii (sub îndrumarea gazdei) şi să pregătească turca.
Turca este confecționată dintr-un lipideu țesut manual fixat pe o botă în aşa fel încât să acopere corpul celui ce o va juca. Pe lipideu sunt cusuți cănaci coloraţi, zurgălăi, o piele de iepure sau căprioară şi „prâsnele” – rozete făcute din bureţi uscaţi pe care erau încrustate motive străvechi: soarele, luna, bradul etc. Capul turcii are un clonţ din lemn a cărui falcă de jos, activată printr-o sfoară, produce un „clămpănit” în timp ce e jucată. Coarnele sunt împodobite cu cănaci din lână. La casa gazdei erau aleşi conducătorii cetei – doi feciori mai buni de gură – numiți „vătafi”. Se mai alegeau doi colceri – cei ce adunau băutura în timpul colindatului; doi căprari – cei care strângeau carnea dată colindătorilor; un colăcar – cel care ducea colacii în desagi și un „bgiduş” – cel care merge înaintea turcii şi care cere permisiunea gazdei pentru a juca turca.
„Bgiduşul” este un personaj hazliu, ce însoţeşte jocul turcii prin pantomimă şi strigături. El este îmbrăcat în pantaloni şi haină, zdrenţos şi „cârpit” în unele locuri cu petece multicolore. Pe cap poartă un chipiu, pe faţă are un obrăzar din pânză albă sau neagră. În mână ține o botă ce are legată de ea un ciorap umplut cu cenuşă şi câteva boabe de fasole. Cu ea bate la uşa gazdei, cerând permisiunea de a intra şi loveşte cu ea femeile şi copiii.
Ceata de colindătorilor intră în casă, urmată de turcă şi ceteraşi, şi începe prima colindă, prin care se urează pentru întreaga casă. Dacă în familie sunt fete sau feciori, „bgiduşul” cere să li se colinde mai întâi feciorilor, apoi fetelor, iar ultima colindă este adresată gazdei.
După aceste colinde, începe să fie jucată turca, în acompaniament de vioară şi fluier. Jocul turcii este însoţit de zgomote specifice, produse de izbirea puternică a băţului de pământ şi de „clămpănirea” clonţului. După un timp, jocul îşi pierde din vioiciune, turca se clatină, se întinde la pământ şi mimează moartea. „Bgiduşul” se apleacă deasupra ei, o atinge cu băţul, rostește un descântec ce are puterea să învie turca.
Jocul cu turca sau capra, simbolizează moartea și renașterea timpului ( a anului vechi) și a Divinității la solstitiul de iarnă.
În casele unde sunt fete de măritat sau neveste tinere, acestea sunt jucate de către feciori, iar la sfârșit se face „plata” colindătorilor. Pe lângă bani, se dă colindătorilor un colac mare, cârnați şi carne de porc, folosite la masa ce se va organiza la jocul de la Bobotează, pentru toţi care au primit turca.
Fotografie din Arhiva Muzeului Etnografic ”Anton Badea”, colindători la Pietriș Vale (jud. Mureș), 1969