Se spune că Sânziana (sora Soarelui, Sântioana) a fost o fată fecioară care, ducându-se la câmp, a făcut o cunună din niște flori galbene. În drumul spre casă, a aruncat cununa pe acoperiș, zicând : ”Cunună, de te vei opri pe casă voi trăi și voi avea viață lungă, iar de vei cădea voi muri!”
Cununa a căzut și fata a murit.
De atunci a rămas obiceiul ca în ajun de Sânziene, oamenii de la sate să meargă pe câmp, să culeagă flori de sânziene, să le împletească în coronițe și să le arunce pe case, pentru a afla semnele vieții/ ale morții și norocul în gospodărie.
Florile, culese în zorii zilei de Sânziene, se duc la biserică, se sfințesc și se păstrează la icoane restul anului, iar când e vreme rea, grindină, tunete sau fulgere, se aruncă în foc pentru a îmbuna vremea.

Foto: Aruncarea cununii pe casă la Sânziene, Ruștior (jud. Bistrița-Năsăud), 1967; Arhiva Muzeului Etnografic „Anton Badea” Reghin