Pâinea, în cultura populară, a adunat în timp esențe ale spiritualității populare, devenind aliment ritual și ceremonial. Pâinea și colacul sunt prezente în aproape toate obiceiurile tradiționale ale poporului român.
Produs al unui efort susținut și îndelungat, al finalizării unui ciclu agrar, pâinea este considerată un aliment total. De la spicul de grâu și până la pâinea noastră cea de toate zilele, este un drum presărat cu trudă și sudoare. Spicul provine din cunoscuta sintagmă ce apare în Sfânta Rugăciune ,,Tatăl Nostru” și simbolizează credința, nevoia și respectul pentru pâine. Ea îl însoțește pe om pretutindeni în marile sale momente din viață. Pâinea înseamnă zămislire, viețuire și trecere. Este simbolul belșugului ce trebuie prețuit zi de zi.
Pâinea este astfel parte a unei rânduieli, ce mediază o comunicare cu semenii dar și cu Dumnezeu, înscrisă într-un model cultural, cunoscut și acceptat de toți membrii comunității. Chiar și în epoci nefavorabile, pâinea din grâu a fost prezentă la sărbători sau alte ocazii ceremoniale.
Pâinea este obținută în urma unui proces culinar de transformare, care este și el umanizat, ciclul vegetal al grâului este asociat cu viața omului, percepută ca o metaforă a ființei umane și a fertilității.
Urarea colacului, considerat sfânt, din colindele specifice Transilvaniei, are menirea de a asigura bunăstarea prin puterea lui de apărare împotriva duhurilor necurate, care acționează mai ales în momentele de cumpănă, în pragul unor sărbători sau în anumite perioade din ciclul vieții.
Pe lângă atributele benefice, de bun augur, ale colacului, diversitatea de forme și ornamentica îl includ în categoria manifestărilor de artă populară.

Bibliografie: Marius Eppel, Magie și familie în Europa, Cluj-Napoca 2016
Ofelia Văduva, Pași spre sacru, București 1996
Foto din Arhiva Muzeului Etnografic ”Anton Badea”, Femeie la râșniță, Săcal, Mureș, 1963