Tradiții de Paște la muzeu
Paștele este cea mai importantă sărbătoare creștină și dincolo de semnificația religioasă, există o mulțime de obiceiuri precreștine cum este și încondeiatul ouălor. Este o formă de artă populară, care îmbină simbolurile religioase cu filosofia despre viață și moarte, sau chiar activități din viața de zi cu zi a oamenilor. Chiar dacă procesul decorării ouălor necesită multă răbdare, atenție, dacă se ține cont de anumite sfaturi și reguli se pot crea mici opere de artă.
În tradițiile populare, ouăle de Paște sunt considerate un simbol al regenerării și purificării. Încondeierea ouălor de Paște este o tradiție străveche, de origine precreștină, practicată și în Europa. Ouăle încondeiate simbolizează venirea primăverii, renașterea naturii, începutul și sfârșitul, întruchipează taina zămislirii, a încolțirii vieții, simbolul primordial al regenerării biologice. În creștinism, oul vopsit avea semnificații deosebite în domeniul religios, fiind un simbol al Învierii și rodirii. Cele mai frumoase ouă de Paști sunt cele închistrite, numite impropriu ouă încondeiate. Tehnica utilizată este cea a păstrării culorii de fond și constă în trasarea pe ou, a unor desene , cu ajutorul cerii de albine topite și scufundarea succesivă în băi de culoare.
Taina acestui meșteșug specific județului Harghita , ne va fi relatată de către meșterul popular Anna Farkaș.