Muzeul fost înființat în 1960 de către etnograful Anton Badea, care a pornit de la un număr de 64 de obiecte, unelte tradiţionale, obiecte de uz casnic, piese de port popular, monumente de arhitectură populară şi instalaţii ţărăneşti.
Patrimoniul muzeului s-a îmbogățit și diversificat de atunci, în mod constant, în prezent cuprinde cuprinde peste 7500 de obiecte, reunite în mai multe colecții: ceramică, textile, mobilier țărănesc, obiecte de cult, port popular etc. și instalațiile tehnice țărănești din secția în aer liber (moara de apă, oloinița, teascul de struguri, prese și zdrobitori manuale).
Demersul înființării muzeului a avut ca scop inițierea unei acțiuni de cercetare și creare a unui fond de obiecte etnografice originale, în legătură cu ocupațiile, meșteșugurile țărănești, locuințele, portul etc., specifice arealului mureșean. În planul de perspectivă s-a avut în vedere dezvoltarea instituției prin completarea cu o secție în aer liber, care să aducă și să păstreze cele mai reprezentative monumente de arhitectură populară, tipuri de gospodării, case și instalații țărănești.
La scurt timp după înființare, în perioada 1966-1968, au fost reconstituite o casă din Hodac și două instalații țărănești- moara și oloinița. Ulterior, profilul tematic și fondul documentar au fost întregite prin completările aduse în secția în aer liber. Începând cu anul 1993, în secția în aer liber s-au reconstituit două case, anexe gospodărești (șură cu grajduri), instalații tehnice țărănești (teasc de struguri, prese și zdrobitori pentru ulei), o biserică de lemn, au fost construite ateliere meșteșugărești (atelier de fierărie, atelier de olărit), așa încât, în prezent, putem vorbi de un sat al muzeului.
Multiculturalitatea zonei, a impus perspectiva unei reprezentări echilibrate a etniilor conlocuitoare, în muzeu, un obiectiv viitor vizat, fiind acela de a aduce o casă cu arhitectură săsească, existând deja o casă maghiară. Habitatul multietnic comun a generat influențe culturale reciproce, conviețuirea localnicilor, participare în comun la evenimente, obiceiuri, etc., au avut efectul de a solidariza membrii comunității și a condus la o coeziune mai mare a acesteia.
Un obiectiv principal urmărit pe parcursul mai multor decenii a fost completarea fondului documentar, care a condus la cercetări și achiziții în perioadele următoare în peste 200 de sate din județul Mureș. Atenția s-a îndreptat mai ales asupra zonelor necercetate, iar în muzeu au intrat circa 7500 de obiecte. Obiectele sunt grupate în colecții însumând mai multe categorii și subcategorii în funcție de criteriul funcțional .
Categoria ocupații cuprinde: agricultura, creșterea animalelor, culesul din natură, albinărit, vânătoare, pescuit, industria textilă. Categoria meșteșuguri cuprinde subcategoriile : olărit, meșteșugul prelucrării lemnului, dogărit, butnărit, rotărit.
O colecție aparte o constituie obiectele de viață spirituală și obiectele de cult. Una din cele mai bine reprezentate colecții este cea a portului popular și a textilelor de interior. Portul popular a evoluat în zonele etnografice mureșene, ca și în alte părți ale țării, sub influența modului de trai și a mediului, a dezvoltării producției, în condițiile specifice fiecărei orânduiri sociale și a tehnicilor de lucru, începând cu țesutul și încheind cu îmbinarea pieselor din costumul popular.
Portul popular din zona etnografică Valea Mureșului Superior, alături de costumul popular din alte subzone, expuse în expoziții, reține atenția prin : cămașa cu ciupag și șire peste cot, catrințe croite în foi dreptunghiulare cu trup vânăt, prevăzute cu două câmpuri ornamentale, pe cel inferior fiind amplasate registre decorative orizontale, năframa sau ștergarul de îmbrobodit. Întreg costumul are o structură unitară, înscriindu-se în arealul portului popular românesc, care păstrează tipurile de bază ale pieselor aparținând fondului autohton dacic.
Creațiile artistice populare, care au înfrumusețat munca și traiul oamenilor se regăsesc și ele pe obiectele din colecții. Obiectele înfrumusețate, ca și variantele lor simple, au avut rosturi bine definite, îmbinând cerințele utilitare cu cele estetice. Creațiile artistice se regăsesc pe vasele de ceramică din diferite centre, pe bâtele ciobăneși, linguri, piese de mobilier, lăzi de zestre, mai puțin pe uneltele de agricultură.
