Sărbătoarea Învierii Domnului Iisus Hristos este una dintre cele mai importante sărbători ale creștinității, motiv pentru care credincioșii se pregătesc cu milostenie în fiecare an, pentru Postul Mare, Postul Paștelui și totodată cel mai aspru post. Postul Paștelui presupune curățirea trupească și sufletească.
Lăsatul secului își schimbă data de la an la an, asimilând numeroase practici specifice reînnoirii sau schimbării timpului. Cuvântul ,,sec” din sintagma ,,lăsata secului” , este înțeles ca fiind sinonim cu uscat, fără grăsime, însă accentul nu cade doar pe mâncare, secul pe care îl cere postul ortodox este ,,seclum” adică lumea împătimită.
Pe 27 februarie se sărbătorește lăsatul secului de carne, este ziua ce anunță Postul Paștelui. După o săptămână de la această sărbătoare , începe postul complet, în care este interzis să consumi alimente din carne, lapte sau ouă. Este o zi importantă, care trebuie tratată așa cum se cuvine. După lăsatul secului de carne, credincioșii mai au voie să consume o săptămână brânză, până la căderea postului. Se organizează petreceri mari, înainte, se joacă mult ca să crească cânepa, se mănâncă, se bea din abundență pentru a suplini severitatea postului. Petrecerile de lăsatul secului erau diferite, de la o zonă la alta, erau organizate sub cerul liber, la lumina focului, de obicei pe un deal, sâmbăta seara, înainte de lăsatul secului de carne, sâmbătă seara înainte de lăsatul secului de brânză, duminică seara, înainte de începerea Săptămânii albe și duminică seara, înainte de începerea lăsatului secului.
Lăsatul secului era un prilej de sărbătoare a victoriei luminii asupra întunericului, situat între solstițiul de iarnă și echinocțiul de primăvară.

Arhiva Muzeului Etnografic „Anton Badea”, Ardan, Bistrița-Nasăud, 1966