Obiceiurile la seceriș își au originea în ritualurile agrare, prin intermediul cărora omul primitiv încerca să creeze o legătură cu forțele sacre care asigurau recolte bune.

Făcând legătura cu actul seceratului, se poate observa o asemănare: atât viața omului, cât și cea a grâului, sunt retezate de aceeași unealtă–secera, care devine, în epoca medievală, simbol al morții. Credința în existența spiritului grâului a dat naștere obiceiurilor din perioada secerișului. În societățile primitive, acest spirit trebuia să fie protejat pentru că simbolizează încheierea unui ciclu vegetal. În același timp, spiritul grâului asigură renașterea viitoarelor recolte.

Acest obicei s-a născut din credința în existența unui spirit al grâului, care, în timpul seceratului, se ascunde în ultimele spice; conform unelor tradiții el trebuie protejat, intrucât, pe de o parte, simbolizează sfârșitul unui ciclu vegetal, iar pe de altă parte, asigură renașterea. Bobul de grâu se spune că ar fi fața lui Hristos, iar la finalul secerișului, ultimele spice se înnoadă pentru ca țarina să fie protejată. Grâul are o valoare simbolică deosebită, el nu se aruncă pe jos, fiind esența pâinii noastre, celei de fiecare zi.

Cununa grâului este un vechi obicei agrar, menit să asigure rodnicia pământului, organizat la sfârşitul secerişului.

Obiectul ceremonial, care se face din spice la sfârşit de seceriş, se numeşte cunună, buzdugan, cruce, peană, barba popii, barba lui Dumnezeu. El stă în centrul desfăşurării ceremonialelor şi reprezintă cununa de spice pe care secerătorii o duc la casa gospodarului după ce au terminat seceratul.

În cadrul obiceiului, nu se cunoaște un ceremonial aparte de începere a muncii. Până la terminarea seceratului, când se face cununa, munca decurge după rânduiala îndătinată. La amiază se oferă clăcaşilor rachiu, apoi li se servește masa. După masă urmează ceasul de odihnă.

Pe tot timpul seceratului, fetele seceră iar flăcăii cosesc şi leagă snopii. Snopii sunt aşezaţi în clăi, în sensul rotaţiei soarelui. La vârf se pune o „căciulă” – un snop aşezat vertical, cu spicele în jos.

Ceremonialul cununii urmează câteva momente: pregătirea cetelor de secerători, strângerea recoltei, în comun, şi împletirea cununii, constituirea alaiului şi plecarea lui la casa gazdei, ritualul udării cu apă a cununii, masa tradiţională la casa gazdei, jocul.

La sfârşitul secerişului se împletește o cunună din cele mai frumoase spice, luate din ultimul snop, sau dintr-o bucată de holdă lăsată anume nesecerată. Împletirea se face în 3, ca părul femeii. Cununa este împletită de 3,4 femei, având formă circulară. În unele locuri cununa are formă de buzdugan, cruce simplă sau cu mai multe braţe. Odată terminată cununa, este adusă în mijlocul secerătorilor care întind în jurul ei o horă, apoi o predau celei care urma să o poarte.

Cununa de spice se aşează pe capul celei mai harnice fete, de obicei nemăritată, dacă îndeplinește anumite condiţii de castitate, hărnicie, frumuseţe, să aibă ambii părinţi etc; se formează alaiul şi, cu cântecul cununii, se îndreaptă către sat, spre casa gazdei.

Alaiul este compus din fete tinere, neveste, vârstnici, feciori care au ajutat la recoltat. În frunte, muzica şi gospodarul, după aceea, cununa urmată de fete şi feciori. Tot timpul drumului fetele cântă „Cântecul cununii”.

În sat, cununa este aşteptată şi udată la toate porţile cu apă din abundenţă, această datină simbolizând străvechi rituri de fertilitate. În felul acesta, întreg satul participă la desfăşurarea ceremonialului.

Când alaiul ajunge la casa gazdei, este aşteptat la poartă cu căni cu apă, cununa este din nou udată. Alaiul intra apoi în casă, unde este aşteptat de gospodari cu masa pusă, cu un colac, cu o sticlă de vin/ rachiu. Ei ocolesc de trei ori masa cântând, apoi aşează în mod solemn cununa pe masă.

Gazda ia cununa, o atârnă la grindă şi o păstrează până la semănatul următor. Urmează masa oferită de gazdă celor care au luat parte la secerat şi apoi petrecerea și jocul.

Cununa spicului de grâu era făcută de o femeie bătrână, ajutată de fetele mai tinere, fiind confecționată din spice de grâu și din flori de câmp, iar pe lângă cunună se făcea o cruce din spice care, ulterior, era pusă la o icoană până în anul următor. După ce cununa e terminată, un alai alcătuit din fete tinere, neveste si feciori care au ajutat la recoltă, se îndreaptă spre sat, cântând si jucând în fața caselor gospodarilor, în acest fel întreaga comunitate sătească participă la acest ceremonial. Ajunsi la casa gazdei, cununa este udată, fetele cântă și așează cununa pe masă. Cununa, ulterior, este așezată de către gazdă, la loc de cinste, în casă. Acest ceremonial se încheie cu o masă oferită de gazdă, cu joc și voie bună.

 

Arhiva Muzeului Etnografic „Anton Badea”, Sânmihaiu de Pădure, jud. Mureș, 2008