Pescuitul

Pescuitul tradiţional s-a practicat, inițial cu mâna, apoi cu ostia, uneltele și metodele de pescuit din această zonă a Văii Superioare a Mureșului, fiind impuse de anotimp, de adâncimea și debitul apelor. Uneltele folosite s-au diversificat treptat: vârșa, coșul, leasa – realizate din nuiele și sacul, mreaja, prostovolul – din plase textile.
Principala sursă de pește în zona a reprezentat-o, apa Mureșului, cu afluenții – Toplița, Călimani, Ilva Mare, Sălard, Iod, Bistrița, Gurghiu), precum și lacurile din câmpie -Fărăgău, Zau de Câmpie, Cătina.
Pescuitul cu coșuri, vârșe, sau lease, reprezentat în expoziția permanentă din muzeu, avea același procedeu și presupunea deplasarea pescarului dinspre amonte în aval și lovirea apei cu o nuia și a pietrelor cu o prăjină prevăzută cu cârlig.
Pescuitul cu vârșa, a fost cea mai răspândită tehnică de pescuit în zonă. Vârșa de formă conică, cu gură deschisă în semicerc și baza dreaptă pentru o fixare bună, era aşezată în sens invers curentului de apă, pentru a favoriza intrarea peştelui în interior și a-i bloca ieşirea. Stabilitatea vârșei împotriva curentului era asigurată prin pietre de râu clădite în interior și prin ancorarea cu sfoară de copaci.
Apărute mai târziu, plasele erau confecționate din fire de cânepă răsucite, utilizate în special, în ape adânci. Sacul, plasă prevăzută cu deschizătură, se prindea și întindea pe o nuia îndoită în formă de arc cu coardă și frânghie legate la capetele cercului. Mreaja – prostovolul, plasă circulară, prevăzută pe margini cu greutăţi de metal, era aruncată în apă printr-o tehnică specială, pentru a cuprinde suprafeţe mari, cu diametru de câțiva metri.
Pescuitul s-a practicat, cu precădere, vara, primăvara şi toamna, în afara sezonului rece, iarna fiind îngreunat de necesitatea spargerii gheții.
 
Roxana Maria Man, Ghidul expozițiilor permanente la Muzeul Etnografic ”Anton Badea„ Editura Regsan, 2019
Pecuitul cu ostia la Filea, Mureș, 1971, Arhiva Muzeului Etnografic ”Anton Badea”