În procesul de prelucrare a cânepii, pieptănatul era o etapă realizată de către femei, de cele mai multe ori. Pentru pieptănatul cânepii se foloseau piepteni speciali, fiind confecționați din lemn, având pe toată lățimea unui capăt, două rânduri de dinți, atât din fier cât și din lemn. Dinții erau fixați direct pe lemnul piaptănului, la o distanță egală unul față de celălalt, stabiliți la baza lor printr-o bară de metal.

După ce cânepa fusese prelucrată cu melița, urma pieptănarea acesteia, până când firul devenea mătăsos și se strângea în fuioare. Din perierea fuiorului se obțineau fibre de categorii diferite :

1. Fuiorul format din fibre lungi, subțiri care erau folosite la torsul firelor pentru urzeala pânzei,având calitatea cea mai bună, din care se confecționa apoi, îmbrăcămintea de sărbătoare. Fuiorul rezultat din pieptănare, era înnodat la mijloc pentru a nu se încâlci fibrele, fiind păstrat astfel până la tors.

2. Urzeala constituia a doua calitate de fibre, fiind folosite la îmbrăcămintea de zi cu zi, sau la realizarea unor țesături de uz casnic. Câlții erau fibre scurte, de dimensiune medie sau groasă, fiind folosiți la țesături de uz gospodăresc. Aceste fibre erau scurte ca și dimensiune, comparativ cu celelalte, iar după periere se păstrau înnodate la un singur capăt.

Până la toarcere, fuioarele erau depozitate în cămară, agățate de grinzi, pentru a fi bine aerisite și se păstrau după tors împletite pentru a evita încâlcirea lor.

Bibliografie : Florica Zaharia, Textile tradiționale din Transilvania Tehnologie și estetică, Suceava, 2008

Fotografii din Arhiva Muzeului Etnografic ”Anton Badea” reprezentând pieptănatul, hecelatul și împletitul cânepii la Ibănești Pădure, Mureș, în 1963