Zona etnografică a Văii Mureșului Superior cuprinde spațiul geografic dintre Reghin și Toplița. În această zonă sunt incluse și localitățile maghiare aflate pe ambele maluri ale Mureșului, până la Deda, precum și localitățile aflate pe malul Luțului.
Până la izbucnirea Primului Război Mondial, femeile purtau rochii lungi care ajungeau până la gleznă, după această perioadă acestea au început treptat să se scurteze, până la genunchi ca și la celelalte porturi populare secuiești.
La început, cămășile (iile) erau confecționate din pânză de casă – in, cu timpul acestea, mai ales cele folosite cu ocazia sărbătorilor, au fost confecționate din pânză de bumbac de casă, ulterior din „giolgi” de bumbac, achiziționat din comerț.
Gulerul cămășii era înalt, decorat cu dantelă. În față, cămașa avea o despicătură îngustă, cât să încapă capul prin ea, pe laterale era decorată cu cusătură și se închidea cu nasturi. Peste cămașă era îmbrăcată rochia.
Vârstnicii își confecționau îmbrăcămintea doar din stofe (pânză) de culori închise – gri, maro, albastru, peste care îmbrăcau rochia neagră. Fetele își alegeau singure culorile stofelor din care doreau să-și confecționeze/croiască costumele, ca acestea să nu fie identice cu costumele celorlalte fete și să iasă în evidență.
Portul fetelor și al femeilor: cămașă, poale, rochie, șorț.
Materialul din care se confecționa rochia era identic cu cel al vestei. Vesta era croită în așa fel ca decorul cămășii să iasă în evidență. Anchiorul vestei (pe umeri) era îngust și fiecare fată și-l împodobea după bunul plac, se încheia cu nasturi sau cataramă. Peste rochie era luat șorțul, decorat cu o dantela lată de 1,5 cm, legat pe lateral cu un cordon tivit cu cipcă care se lărgea la capete.
Odinioară poalele, cămașa cu poale, se confecționau din câlți. Aceste cămăși erau folosite la activitățile zilnice gospodărești, pe câmp etc., iar cele purtate cu ocazia sărbătorilor se croiau din giolgi.
La Aluniș de pildă a intrat în obicei ca sub rochie și peste poale să fie luată una sau două fuste.
După anii ’30 rochia este despicată în două, astfel vesta și fusta devenind componente separate ale portului popular. Începând din anii ’20 vesta este confecționată din catifea roșie sau verde, decorată cu perle albe, iar fusta se scurtează până la genunchi.
Portul bărbătesc
În contrast cu portul popular femeiesc care, începând din anii ’30, treptat, s-a schimbat, portul popular bărbătesc (Voivodeni) a rămas neschimbat și în folosință până la începutul anilor ’70.
Pe cap, băieții purtau clop de culoare verde, bărbații de culoare gri sau neagră, cu o bentiță neagră de jur împrejur, iar iarna toate generațiile purtau cușmă de culoare neagră.
Cămășile purtate la activitățile zilnice erau croite din pânză de cânepă, însă cele de sărbătoare erau croite din bumbac.
Conform documentelor informative ale vremii, cămășile erau numite cămăși cu „guler rusesc” deoarece acesta avea o înălțime de 2 cm și stătea drept în jurul gâtului. Umerii cămășilor erau cusuți cu material dublu pentru evitarea uzurii, mânecile aveau o lățime de 67 cm, manșeta era încrețită și se încheia cu nasturi albi.
Un accesoriu important al portului bărbătesc a fost vesta croită din postav de casă, cu un buzunar mic pe piept, două mari pe laterale, încheiate cu 4-5 nasturi.
Pantalonii erau confecționați din postav de casă, de culoare gri folositi la activitățile zilnice, și din postav alb la sărbători. Cu trecerea timpului postavul de casă din care își croiau pantalonii a fost înlocuit cu țesătură neagră cumpărată din comerț.
Haina bărbătească se confecționa tot din postav de casă și era de două tipuri. Haina folosită zi de zi în activitățile gospodărești și agricole era fără guler țesută în două ițe, iar cea de sărbătoare era țesută în 4 ițe, din postav gri și se încheia cu un rând de 5 nasturi. Iarna i se atașa un guler din blană de oaie neagră iar în interior o căptușeală.
Galerie foto
