În tradiția populară, lunile anului sunt considerate a fi ,,cei 12 fii ai anului”. Fiecare lună sugerează, prin numele ei, o activitate sau un obicei din viața oamenilor.
Denumirile populare păstrează tot farmecul tradițiilor si exprimă tot interesul pe care omul vechi îl avea pentru fenomenele naturale și pentru felul în care natura, de care se lega soarta lui, cu ocupații preponderent agricole, se schimba.
Anul este personificat cu un Moș care avea 12 feciori, numiți după cum se cheamă pe la noi lunile anului: Ianuar (Gerar), Februar (Făurar), Martie (Mart) etc. Singura avere a moșului era o vie, așa că le-a dat feciorilor sarcina să se ocupe de vie. Au lucrat la vie, au cules-o au făcut vin și l–au pus într-un butoi mare.
S-au înțeles frații între ei, că doar la început de an să îl bea iar fiecare și-a pus câte un cep, la nivelele corespunzătoare vinului, pentru fiecare lună a anului. Fiecare frate trebuia să bea de la cepul lui, în luna lui. Făurar, fratele cel mai mic, și-a pus cepul jos de tot, și a început să bea din partea lui, era mai altfel din fire decât ceilalți și nu făcea economie. Când a venit rândul celorlalți frați să bea și ei vin, vinul era gata, nu curgea deloc. Frații, necăjiți, l-au gugărit pe fratele cel mic, să-l prindă, să-i ceară socoteală pentru fapta isprăvită. Făurar când plângea, când râdea.
De la această poveste se spune că luna februarie poartă numele acesta, deoarece e schimbătoare, acum e cald, acum e frig.

Bibliografie: Ion Ghinoiu, Zile și Mituri, 2018
Foto din arhiva Muzeului Etnografic ,,Anton Badea” , Monor, Bistrița-Năsăud, 1962