CategoriesArhiva

Festivalul de datini si obiceiuri de iarnă 2017

Viaţa socială a omului a fost dintotdeauna marcată de obiceiuri, un sistem codificat al relației omului cu mediul, cu Divinitatea dar și cu colectivitatea din care face parte și cu semenii. Unele obiceiuri s-au prezervat de-a lungul timpului, altele s-au transformat, iar o parte s-au pierdut definitiv.

În vederea valorificării patrimoniului spiritual național din care fac parte și colindele de Crăciun și de Anul Nou, Muzeul Etnografic ”Anton Badea” cu susținerea Primăriei Municipiului Reghin va organiza, în 20 decembrie 2017, ”Festivalul de datini și obiceiuri de iarnă Vin colindătorii ”, ajuns la ediția a XVIII -a. Scopul festivalului este implicarea deopotrivă a copiilor, tinerilor și adulților, promovarea tradițiilor și oferirea unui prilej de bucurie participanților prin asistarea la colinde, la urături și jocuri cu măști.

Evenimentul debutează cu Festivalul de colinde, din care nu lipsește colindatul cu turca, un obicei pe cât de spectaculos pe atât de plin de semnificații, la ora 10.30, la muzeu, urmat de Parada colindătorilor pe străzile orașului, începând cu ora 12.00.

Mai exact, de la Muzeul Etnografic la Primăria Municipiului, grupurile de colindători şi ansamblurile folclorice participante vor încânta si de această dată sufletele privitorilor, cu portul popular, cântecele tradiţionale și graiul străbun.

Publicul este invitat și așteptaț, cu drag, să ia parte la un spectacol fascinant, acum, în ajunul mult așteptatelor sărbători de iarnă !

Galerie foto