Albirea pânzei de cânepă sau „bgilitul”, se făcea în apa de râu, la vâltoare. Spălate bine înainte, cu săpun de casă, sortimentele de pânză (fețe de masă, cămeși, ștergare, cearșafuri, saci etc) erau duse de femei la râu, scufundate în apă și bătute cu maiul, în mod repetat, apoi întinse pe iarbă și lăsate la uscat la soare.
Cânepa era materia de bază, atât pentru îmbrăcăminte, cât și pentru textilele de interior, în satele din județul Mureș. Culesul ei se realiza în două etape: în luna august se culegea cânepa de vară, din care se obținea un fuior mai alb, mai fin, care apoi se topea și se melița.
Din fuiorul de vară se urzea în special pânza pentru cămăși, fiind uneori combinată cu bumbac pentru a fi mai subțire.
Culesul de toamnă se realiza din sămânța bine coaptă, un procedeu mai dificil, etapele prelucrării cânepii înainte de țesut fiind: topitul, scosul seminței, bătutul (melițatul), pieptănatul, hecelatul și torsul.