Sărbătoarea Învierii Domnului Iisus Hristos este una dintre cele mai importante sărbători ale creștinității, motiv pentru care credincioșii se pregătesc cu milostenie în fiecare an, pentru Postul Mare, Postul Paștelui și totodată cel mai aspru post. Postul Paștelui presupune curățirea trupească și sufletească.
Lăsatul secului își schimbă data de la an la an, asimilând numeroase practici specifice reînnoirii sau schimbării timpului. Cuvântul ,,sec” din sintagma ,,lăsata secului” , este înțeles ca fiind sinonim cu uscat, fără grăsime, însă accentul nu cade doar pe mâncare, secul pe care îl cere postul ortodox este ,,seclum” adică lumea împătimită.
Pe 27 februarie se sărbătorește lăsatul secului de carne, este ziua ce anunță Postul Paștelui. După o săptămână de la această sărbătoare , începe postul complet, în care este interzis să consumi alimente din carne, lapte sau ouă. Este o zi importantă, care trebuie tratată așa cum se cuvine. După lăsatul secului de carne, credincioșii mai au voie să consume o săptămână brânză, până la căderea postului. Se organizează petreceri mari, înainte, se joacă mult ca să crească cânepa, se mănâncă, se bea din abundență pentru a suplini severitatea postului. Petrecerile de lăsatul secului erau diferite, de la o zonă la alta, erau organizate sub cerul liber, la lumina focului, de obicei pe un deal, sâmbăta seara, înainte de lăsatul secului de carne, sâmbătă seara înainte de lăsatul secului de brânză, duminică seara, înainte de începerea Săptămânii albe și duminică seara, înainte de începerea lăsatului secului.
Lăsatul secului era un prilej de sărbătoare a victoriei luminii asupra întunericului, situat între solstițiul de iarnă și echinocțiul de primăvară.

Arhiva Muzeului Etnografic „Anton Badea”, Ardan, Bistrița-Nasăud, 1966

Prima zi din martie deschide o perioadă de 9 sau 12 zile numite Zilele Babelor, care, în plan simbolic, reprezintă confruntarea dintre anul vechi și anul nou, dintre frigul iernii și căldura primăverii. În aceste zile vremea este foarte instabilă, fiind considerate cele mai capricioase și schimbătoare din an. În aceste zile Baba Dochia urcă cu oile la munte, iar vremea este atât de afurisită și înșelătoare, precum caracterul ei.
Alegerea babelor avea o însemnătate aparte în formarea valorilor familiale tradiționale și, mai mult, era un dătător de speranță pentru viața veșnică. Pe baza acestor zile s-au creat o serie de obiceiuri și supersiții cu privire la anul ce va urma. Fiecare persoană trebuia să-și aleagă ,,o babă” , o zi din această perioadă, în funcție de data nașterii, sau la întâmplare. Cum era vremea în ziua aceea, așa avea să le fie caracterul și soarta tot anul.
Zilele Babelor, Babele, sau Baba Dochia, nu reprezintă altceva decât ultima luptă, dar hotărâtoare, ce se dă între iarnă și primăvară. După moartea ei, zilele încep să crească, iar vremea frumoasă triumfă.

Foto din arhiva Muzeului Etnografic „Anton Badea”, Bilbor, Harghita, 1964

Martie este a treia lună a anului în calendarul Gregorian și una dintre cele șapte luni gregoriene cu o durată de 31 de zile. Luna Martie mai este denumită și: mart, marte, martiu, mărțișor etc.
În această lună Mărțișor, începe aratul și semănatul, se curăță livezile și grădinile, se scot stupii de la iernat. Martie a luat de la toate lunile câteva zile, ca să arate că este mai mare și de aceea are mai multe zile, decât lunile celelalte.
Prima zi a primăverii, ziua de 1 Martie, este și ziua Babei Dochia, o bătrână zeiță agrară, ce moare de 1 martie și renaște de Mucenici, pe 9 martie. Luna Martie, este luna în care strigoii și vârcolacii umblă, de aceea creștinii afumă casele cu tămâie, pentru a fi feriți de duhurile rele.
În această lună ghioceii sunt primii vestitori ai primăverii, care răsar devreme de sub stratul de zăpadă, pentru a întâmpina noul anotimp. Albul lor curat semnifică puritate, dar și primul semn timid al vieții, care renaște sub razele calde a soarelui.
Mărțișorul este o sărbătoare veche de mii de ani, din vremea dacilor, care simbolizează moartea și renașterea, întunericul și lumina, bărbatul și femeia. Purtarea mărțișorului reprezenta contracararea forțelor distructive ale soarelui rece, care a ținut iarna în spate. Din cele două fire, roșul reprezenta norocul, șansa, iar albul sănătatea. La începuturi, șnurul era atașat unei monede, apoi unor pietricele de râu vopsite în alb și roșu, forma lui evoluând în timp.
În zilele noastre, mărțișorul, făcut din două fire răsucite, alb și roșu de care se prinde de cele mai multe ori un obiect artizanal, este făcut cadou doamnelor și domnișoarelor în ziua de 1 Martie, iar apoi este așezat pe pomii fructiferi pentru a aduce belșug în casele oamenilor.

Foto din arhiva Muzeului Etnografic „Anton Badea”, Vătava, Mureș, 1966