Alaiul nupțial al zeului adorat, în ipostaza zoomorfă a boului împodobit, desfășurat la solstițiul de vară este numit Boul Înstruțat. Obiceiul boul înstruțat este o perpetuare a unor ritualuri mitice din vremea dacilor. Pentru buna desfășurare a obiceiului, flăcăii care participau la acest obicei, se sfătuiau din timp după datina străbună. În luna iunie, mergeau la pădure cu doi boi și strângeau flori pentru împodobirea boului, măzăriche pentru îmbrăcămintea personajelor, scoarță de copac etc. Spre seară, flăcăii aprindeau un foc la marginea pădurii și petreceau toată noaptea cu mâncare, băutură și povești.

Dimineața, boul se împodobea cu o cunună mare de flori, legată pe frunte, cu clopoței și cu ghirlande de bujor pe tot corpul. Coarnele îi erau prinse cu trei funii pentru a putea fi ținut de o parte și de alta. Se pregătea apoi garda de apărare a boului, fie la pădure (moșiteii), fie în sat (bidușii și călăreții). Aceștia aveau misiunea de a apăra boul împotriva fetelor care doreau să se apropie și să pună mâna pe coarnele boului. În cazul în care o fată reușea, atunci fetele aveau dreptul să conducă jocul.

Moșiteii își confecționau îmbrăcămintea din măzăriche prinsă pe sfoară de cânepă; cu o parte se încingeau la brâu iar cu alta se legau peste umeri. Pe cap își puneau coifuri din scoarță de copac, împodobite cu măzăriche, care cădea peste umeri, asemenea unor plete. Fiecare moșiteu avea o prăjină de care era legată câte o ”lighioană” prinsă la pădure, pentru a speria fetele ce ieșeau în calea boului.

Bidușii erau îmbrăcați în haine rele și purtau ,,obrăzare” confecționate din pânză; unul ducea un câine, altul purta coarne de berbec pe cap, altul este înarmat cu bâtă iar ultimul purta o găleată cu spoială și o bidinea. Aceștia se repezeau la femei și la fete pentru a nu se apropia de bou.

Călăreții erau îmbrăcați ca la nuntă, iar caii erau împodobiți tot la fel de frumos. În fruntea cetei de călăreți se afla un stegar cu o goarnă. Ei dădeau târcoale boului și erau amplasați atât în față cât și în spatele acestuia. După ce călăreții finalizau pregătirile, mergeau la pădure și, împreună, cu ceilalți flăcăi, coboarau la marginea satului. Aici, după ce boul era complet împodobit, călăreții dădeau o fugă prin sat și sunau din goarnă pentru a da semnalul începerii ceremonialului. După ce călăreții se întorcea la baza de plecare, pornea tot alaiul, purtând boul pe la toți gospodarii din sat.

Gazdele ieșeau la poartă, udau cununa boului și îi cinsteau pe flăcăi cu bani, cu mâncare și băutură. La finalul obiceiului se organiza un joc, sub un ,,umbrar ” pregătit din crengi verzi, unde participa tot tineretul din sat.

(Bibliografie – Anton Badea, Trei obiceiuri din Câmpia Transilvaniei, Marisia V, 1975)