Primăvara este anotimpul revenirii la viață a naturii și perioada de început a mai multor calendare populare, când oamenii se pregătesc pentru a întâmpina primăvara, renașterea timpului și Învierea Mântuitorului. Începutul anului agrar anunță o serie de activități practice dar și magice. Desfășurată în acord cu ritmurile naturii, activitatea umană vizează rezultate ce pot fi obținute prin practici de influențare, desfășurate într-un timp sacru, de sărbătoare. În a doua zi de Paște, la sate, oamenii îl urmăresc pe cel care a ieșit primul la arat în acel an și îl sărbătoresc. Obicei ceremonial cu funcții agrare, ”Obiceiul plugarului” este un ritual de fertilitate menit să aducă recolte bogate. Întâlnit cu mai multe denumiri, în satele din Mureș – Fugar (Fuga din Tău) la Fărăgău, Pogănici la Sânmihaiul de Pădure, Plugar, obiceiul are aceeași semnificație, diferite fiind doar momentele de organizare și îmbrăcămintea /recuzita participanților.

Diferit de obiceiul din satele mureșene, și prin folosirea teleguței, pe care este purtat plugarul, obiceiul plugarului la Pintic, județul Bistrița Năsăud a fost cercetat și de etnograful Anton Badea în 1970, care a publicat observațiile sale în 1975 în Revista Muzeului Județean Mureș, Marisia V:

” În Pintic, primăvara flăcăii din sat urmăresc cu mare grijă pe cel ce iese primul la arat. Odată aflat, se duc doi, trei flăcăi la el pe câmp cu o ploscă de țuică; se furișează pe după tufe să nu-l observe plugarul și în momentul cel mai potrivit se reped către el să-l prindă. Acesta lasă plugul la brazdă și fuge; flăcăii îl ajung, îl iau pe brațe, îl așează pe grindei, se cinstesc cu băutură, apoi îl pun pe plug și-l duc acasă de-l dau în primire familiei sale. Între personajele care participă la desfășurarea obiceiului se disting două tabere: prima compusă din bgirău (primarul) dinainte și boii care ajută plugarul să fugă de pe teleagă, iar a doua compusă din bgirăul dinapoi și dărăbanii (paznicii) care trebuie să-l păzească și să-l prindă pe acesta la toate încercările de fugă. Pogăniciul este singurul personaj neutru și mai tânăr( 12-14 ani); el are numai misiunea de a pocni din bici pe lângă boi. De remarcat că plugarul își alege dintre cei mai sprinteni flăcăi pe bgirăul dinainte, iar acesta, la rândul lui alege celelalte personaje pe care le-am amintit. Vinerea, flăcăii merg la casa plugarului pentru a pregăti ”teleaga”, dintr-un lemn de carpen verde, ca să nu-l poată rupe, pregătesc tânjală lungă de 5 m, pe care o înțepenesc la teleagă, o găuresc la capătul dinainte și la mijloc, iar prin cele două găuri introduce câte un „gânj” (răsuvitură din lemn de carpen) puternic, ce lasă în părți câte două capete lungi de un metro. De partea dinapoi a tânjelei se mai leagă două funii puternice, iar pe teleagă se fixează o scândură și o pernă pe care stă plugarul; între ”cracii” teleguței se înțepenește pe vertical un lemn rotund, de care se ține sărbătoritul. Apoi în a patra zi, vin la casa plugarului muzicanții, tineretul din sat și toți flăcăii aleși pentru organizarea obiceiului, îmbrăcați cu căciuli negre, cămăși albe de sărbătoare, cioareci, încălțați cu opinci legate cu nojițe din păr de capră, iar la gât cu năframe roșii. ”Bgirăul dinapoi” , ”Dărăbanii” se prezintă la casa gazdei ca să ia în primire pe plugar; gazda le adduce întâi un bătrân, apoi un copil și la urmă adduce plugarul, care este luat pe brațe de cei doi ”dărăbani”, dus afară și pus pe teleagă. După ce fac în ogradă trei învărtituri cu teleaga, ies pe poartă și se îndreaptă spre holdă cântând patru cântări pe aceeași melodie: 1)Frunză verde buruiană/Mă duc la plug în poiană ; 2)Coalea primăverile/Când ieșeau plugurile, 3)Horea plugarului, 4)Cântarea lui Bucur.Ieșind din sat, plugarul trebuie să scape pentru a fugi la holdă. Este ajutat de oamenii lui, care dau teleaga când înainte, când înapoi, prin manevre rapide și bruște , cu scopul de a-I îndepărta pe „dărăbani” și a-i ușura fuga. Dacă nci așa nu reușește, încearcă să fugă pe tânjală, care este figura cea mai grea. Scăpând după câteva încercări, fuge la holdă urmărit de cei ce-l păzesc. Când sosesc și ceilalți, ”dărăbani” îl iau pe brațe și-l pun pe teleagă, se învârtesc de trei ori în holdă, apoi”bgirăul dinainte„, aruncă de trei ori cu țărână spre toate punctele cardinal, pentru a se face roade bune. Toți flăcăii își pun pene verzi din holdă ”bgirăul dinainte” îi cinstește cu țuică din ploscă și pornesc cu cântec la scăldătoare, dar pe drum, după câteva manevre foarte energice și spectaculoase, plugarul sare pe teleagă îndreptându-se în fugă spre râu, unde îl așteaptă multimea satului. Ajuns la râu își aruncă căciula, năframa la gât și cureaua la mal, sare în apă, se dezbracă de cămașă, o udă bine, stropește cu ea spre punctele cardinal, pentru a se face roade bune în toate țarinile. Plugarul întinde apoi ”dărăbanilor” un capăt al cămășii; aceștia trag de ea pentru a-l scoate pe mal, iar plugarul trage din răsputeri ca să-i bage în apă. După dispută, cămașa poate să rămână în mâna adversarilor, ori în mâna plugarului, care o aruncă peste ”dărăbani” și fuge din apă. Ajuns la o casă din marginea satului, unde este așteptat cu haine uscate, se îmbracă, este din nou pus pe teleagă și dus prin sat. Prin repetatele încercări de fugă, izbutite sau neizbutite, obiceiul capătă un dinamism puternic, caracteristic unor lupte înverșunate. Plugarul se poate ascunde prin curțile și casele gospodarilor dacă este rapid, când cu tânjala, când cu teleaga în porțile peste care sare . ”Dărăbanii” îl găsesc, gazdele respective îi cinstesc cu băutură și spectacolul se repetă până la casa plugarului, unde odată ajunși, fac trei învârtituri în ogradă, apoi sărbătoritul este luat pe brațe, dus în casă cu muzicanți și predat familiei. Dacă plugarul este scăpat, un lucru care nu se prea întâmpla, ”bgirăul dinapoi” trebuie să plătească ospățul la toți flăcăii ce participă la obicei, la toate neamurile plugarului, iar tineretul pierde jocul. Începe ospățul , cu mâncare, cu băutură, cu cântec și se termină jocul mult așteptat de fete și ceilalți flăcăi din sat”.

Galerie foto

Fotografii din arhiva Muzeului Etnografic „Anton Badea” Reghin – Obiceiul plugarului, Pintic (jud. Bistrița-Năsăud), 1970.

Paștele este cea mai importantă sărbătoare creștină și dincolo de semnificația religioasă, există o mulțime de obiceiuri precreștine cum este și încondeiatul ouălor. Este o formă de artă populară, care îmbină simbolurile religioase cu filosofia despre viață și moarte, sau chiar activități din viața de zi cu zi a oamenilor. Chiar dacă procesul decorării ouălor necesită multă răbdare, atenție, dacă se ține cont de anumite sfaturi și reguli se pot crea mici opere de artă.