Cusăturile maghiare
La începutul sec. XX, satele maghiare de pe Valea Mureșului Superior erau influențate de satele românești dar și săsești din zonă, influență ce se reflectă și în broderiile acestora. Influenţa săsească în cusăturile populare maghiare este explicată şi de faptul că fetele maghiare din aceste sate, lucrau în casele bogate ale sașilor, unde au întâlnit și au preluat aceste motive.
Tehnica cea mai des folosită la brodarea motivelor ornamentale este cusătura cu cruciuliţe împletite însoţită uneori de cruciuliţe simple..
Materialul folosit la majoritatea pieselor era pânza de bumbac ţesută în 2 iţe, sau ţesătura de cânepă şi bumbac. Firul utilizat la motivele brodate era cânepa, lânica, dar cel mai des utilizat era bumbacul. Culorile broderiilor sunt executate, în mare parte, monocromatic – roşu sau albastru, aceste culori fiind specifice broderiilor maghiare.
Dispunerea ornamentelor este și ea o caracteristică a stilului maghiar. Modelul principal este cea mai importantă parte a compoziţiei.
Modelul din margine – de cele mai multe ori nu e legat de cel de bază, fiind reprezentate crengi, flori, uneori animale (păsări, căprioare). Acesta este unul din efectele influenţei săseşti asupra broderiilor maghiare din această zonă.
Motivele geometrice sunt foarte des întâlnite. Motive care apar frecvent sunt: steaua, sâmburele de prună, crenguţa de brad, frunze şi flori geometrizate, alături de motivele geometrice clasice cum ar fi rombul, pătratul, triunghiul.
Motivele vegetale domină aproape fără egal broderiile populare maghiare. Între motivele vegetale cele mai îndrăgite, prezente în cusăturile maghiare sunt: trandafirul, garoafa, laleaua, creanga de brad, ghinda.
Motive zoomorfe întâlnite: păsările(porumbelul, păunul, cocoşul), căprioara, cerbul, iepurele, calul. În general păsările, cerbii, caii, etc. sunt reprezentaţi faţă în faţă, între motive, pe spaţiul rămas liber fiind brodate motive florale, vase cu flori.

Zestrea
Zestrea reprezenta avuția pe care fata de măritat o aducea în căsnicie în ziua nunții. Aceasta, în funcție de zonă, purta diferite denumiri precum patul miresei sau lada miresei.
Fata care se căsătorea împotriva voinței părinților sau care nu a contribuit la crearea zestrei nu putea pretinde primirea acesteia.
Înainte de primul război mondial, conform tradiției, în unele regiuni ale Transilvaniei, tânăra nu se putea căsători dacă nu avea în componența zestrei măcar 15 saci, 10 fețe de masă, 15 ștergare, 20 de cearșafuri,10 fețe de pernă, iar pentru ziua nunții 20-30 de eșarfe pe care să le dăruiască chemătorilor și invitaților. În ziua nunții zestrea era dusă într-un cadru festiv la casa mirelui sau la gospodăria unde doreau să se stabilească tinerii și era expusă publicului.
Șezătoarea
Șezătoarea, o adunare restrânsă, specifică mediului rural, avea loc în serile de iarnă. Ciclul anual al șezătorilor se desfășura după terminarea muncilor agricole. El începea înainte de postul Crăciunului și se încheia înainte de postul Paștelui. În limba maghiară se numea fonó.
Șezătorile se organizau în serile de iarnă, cam de trei ori pe săptămână după ce munca de la câmp înceta. Seara tinerii se adunau la un loc, la lumina unei lămpi, într-o casă apropiată (de regulă la casa unei văduve) unde își torceau fuiorul de cânepă, caierul de lână spunând povești, ghicitori, glume și făceau diverse jocuri.