Sângeorzul și înverzirea naturii – PĂPĂLUGURA la Măsura oilor

Mucenicul Gheorghe, unul dintre cei mai de seamă Semănători ai dreptei credințe, vrednic urmaș al lui Hristos, s-a născut în Beirut (Capadochia- sec.III), moștenind curajul și tăria credinței de la părinții săi, tatăl, ofițer în armata romană, iar mama, o creștină evlavioasă și plină de înțelepciune. Tânărul Gheorghe ajunge ofițer în armata romană, unde luptă cu înverșunare pentru a câștiga bucuriile duhovnicești, înfruntând, precum toți sfinții, nedreptatea, idolatria, necredința, chiar dacă acestea erau promovate de însuși împăratul Dioclețian. Ajuns voievod, el se împotrivește împăratului în prigoana lui asupra creștinilor, ajungând în închisoare, unde, deși a fost supus la numeroase chinuri, nu și-a lepădat credința, fiind decapitat.[1]

Viața Sf. Gheorghe a fost plină de minuni, memorabilă a rămas lupta cu balaurul. Legenda spune că, lângă o cetate se afla un lac în care trăia un balaur ce primea în fiecare zi un copil ca hrană. Într-o zi soarta căzu pe fiica împăratului, Dumnezeu l-a trimis însă pe Sf . Gheorghe, care ucise cu sulița fiara (icoana Sf Mucenic Gheorghe). Cutremurați de minune au început toți să creadă în Hristos și au cerut să fie botezați. [2]

În credința populară, Sf. Gheorghe (SÂNGEORZUL) înverzește natura, ține ”cheile vremii”, deschide primăvara și anul pastoral, care începe la 23 aprilie și ține până la Sfântul Dumitru (Sânmedru, 26 octombrie).

De numele celor doi sfinți se leagă o serie de credințe și practici cu valențe magice, ce evidențiază rolul anotimpului, a vegetalului, o universalizare a procesului natural de creștere și maturizare – înfrunzirea/desfrunzirea arborilor, cu referințe la sfera umană, comportamentală.

Relația între vegetal și calitățile calendarului este validată în inițializarea recurentă a unor acțiuni, ca marcă a timpului bun, preschimbat în ceremonial.[3] Împodobirea cu ramuri verzi, de mesteacăn/ salcie/ rug a porților, uși, ferestre, – ramura verde- simbol al primăverii cu rol protector- aparține unor categorii de gesturi și acțiuni cu valoare religioasă și metafizică. Ajunul, prag al sărbătorii, avea regulile lui magice și prilejuia o seamă de practici de apărare, de stimulare și purificare.

Se spune că în seara de Sângeorz umblă spiritele rele, strigoaicele care fură mana laptelui, amenință viața și fertilitatea animalelor, iar pentru a le proteja, femeile pregăteau un amestec din usturoi, leuștean și gunoi de grajd cu care ungeau ușile și zonele de contact cu exteriorul. Tot pentru protecție, se aprindeau focuri ”focul viu” cu care se afumau animalele și ocoalele.

Începutul anului pastoral era însoțit de câteva tradiții, în zonă. MĂSURA OILOR, sărbătoare a păcurarilor, urma câteva etape- tocmitul sau înțelegerea privind constituirea stânelor, măsuratul laptelui și ospățul. Conform cutumei, procedura începea cu sfințirea oilor și a ciobanilor de către preot, trecerea prin strungă a oilor și obținerea primei mulsori. În prima vineri din luna mai, după-amiaza, avea loc „ruperea” mieilor (înțărcarea) și adunarea turmelor la ”gazde” . Odată cu prima mulsoare se stabilea cantitatea de brânză cuvenită fiecăruia de-a lungul anului. Tot atunci se alegea Păpălugura – masca verde.

PĂPĂLUGURA era un ritual de fertilitate ce viza mana laptelui la oi, întâlnit în satele din Câmpia Transilvaniei, care se desfășura cu ocazia măsurii laptelui -”măsura oilor”, practică veche legată de păstorit.

Aducerea ploii evocă o mitologie inspirată din modelul vieții și al morții plantelor.

Legatura dintre apă și plante/vegetație, simboluri ale regenerării – era stabilită în acțiuni și practici ce vizau procesiunea creației și trecerea de la o etapă la alta (apa primară, premergătoare, reprezentare a nonmanifestării și a latenței, iar verdeața- apariția formei, manifestarea creației).

Obiceiul Păpălugurii presupunea alegerea unui tânăr, retragerea în pădure și mascarea, învelirea cu plante verzi/ crengi înfrunzite, legate cu cânepă, coborârea înaintea turmei spre sat, întâmpinarea cu ciubere cu apă și udarea, momentul culminant al procesiunii sacre -”Păpălugura se udă bine pentru mana oilor!” [4]

Un alt obicei ce se desfășura în ajunul Sângeorzului sau în Săptămâna Patimilor, era ,,STRIGAREA PESTE SAT”, un îndreptar al comportamentelor din timpul anului.

Eliberarea spațiului pentru nou, la început de anotimp, iertarea și repararea unor vicii, vindecarea, ca o restaurație, generală, nu puteau avea loc în afara expunerii și asumării faptelor, a unei reglări terapeutice corespunzătoare. Erau mustrați ”strigați” (de pe deal ) fetele/ băieții tomnatici sau erau menționate întârzierile unor activități ori diverse abateri.

În satele de pe Valea Mureșului, sunt cunoscute câteva povești, relatări, credințe legate de Ajunul Sângeorzului și întâmplări nefaste petrecute într-un timp primejdios.

Una este relată de tanti Emilia Sorlea din satul Pietriș: ”Odată de Sângeorz, un om s-a dus la moară iar când s-a întors, a întâlnit pe drum multe strigoaice care jucau pe lângă vaci. Omul le-a urat spor la joc, iar acestea i-au răspuns ”spor la ce-ai în car dar să nu spui nimănui”. Si așa a fost, ajuns acasă omul a avut spor și belșug la făină, că asta avea în car, cât timp nu a destăinuit taina avea făină pe îndestulate. Văzând femeia sa că făina nu se mai termină, i s-a părut lucru necurat și a insistat să afle. Neavând de ales omul i-a spus, iar de atunci făina a început să se împuțineze. ”[5]

Roxana Maria Man, articol publicat în Cadran Jurnal Mureșean, Nicoale Băciuț, nr 5/2025

Note

[1],[2]Borzan, M., Man, R., Calendarul creștin ortodox în iconografie, Tg Mureș, 2008p.39-41

[3]Ghinoiu, I. Sărbători și obiceiuri românești, București, 2003,p.60

[4]Badea, A., „Trei obiceiuri din Câmpia Transilvaniei”, în Marisia – Studii și materiale, V, Tg. Mureș, 1975, p. 363

[5]Sorlea, E -informator, sat Pietriș Vale Jud Mureș, v.70

Icoană Sfântul mucenic Gheorghe, colecția Muzeului Etnografic „Anton Badea”

Fotografii din arhiva realizate de Anton Badea la Orșova (jud. Mureș) și Țagu (jud. Bistrița-Năsăud) în anii 1965 și 1969, cercetare obiceiul Papalugura la măsura oilor