Oul încondeiat – dar de dragoste
Scrierea/oferirea oului de Paște – gest cu mesaj simbolic
Obiceiuri ale spiritualității arhaice (vopsirea, pictarea încondeierea/ scrierea ouălor) cuprind un simbolism dominant în idei de ritm și repetiție, ce trimit la mitul ”eternei reîntoarceri” și la experiența unui timp sacru recuperat prin ritual.
„Un semn al primăverii poate revela primăvara înainte de primăvara naturală” Mircea Eliade
Sărbătoarea este vocația unui început absolut, inițierea unui timp nou, ce pregătește și mijlocește o reînnoire socială, cosmică și individuală.
O seamă de credințe magico-religioase, o valoare apotropaică a ornamenticii, capacitatea acesteia de a proteja și de a oferi omului integritate fizică și psihică, prosperitate și fecunditate, sunt integrate în simboluri primordiale ce unesc lumea de aici cu cea de dincolo. Speranțele de regenerare la începutul primăverii, renașterea naturii, începutul și sfârșitul, taina zămislirii, a încolțirii și a revenirii la viață – toate sunt prezente simbolic și actualizate prin scrierea artistică a oului de Paște.
Oul ornamentat/încondeiat repetă crearea lumii .
Încondeierea ouălor în roșu monocromatic este o tehnică mai veche în Transilvania, întâlnită mai mult la comunitățile maghiare.
„La noi oul încondeiat reprezintă un dar de dragoste – fata îi dăruiește iubitului ei cel mai frumos ou. Însă nu numai iubitele dăruiesc ouă ci și nașele finilor. Ouăle încondeiate oferite de către iubite sau nașe sunt un dar ritualic în Duminica Paștelui” (Anna Farkas)
Obiceiul de a da și primi un ou roșu, e un gest simbolic ce întărește legăturile între oameni. Ca o regulă, oul încondeiat primit cadou este păstrat în casă și nu se înstrăinează. Simbol al iubirii și al providenței divine, oferă protecție magică, înflorind iubirea.
În satul Lăureni din județul Mureș, Anna Farkas, a început să scrie ouăle de Paşte la vârsta de 17 ani, iar pentru ea reprezintă un angajament și un efort de a transmite un mesaj simbolic ancestral. Pasiunea cu care crează această artă are o motivație profundă pe care crede că a moștenit-o de la mama ei, care spunea că ”arta este o formă de iubire”.
Tehnica încondeierii, însă, a învățat-o de la meșteșugarii maghiari din Valea Ghimeșului, din județul Harghita, care foloseau o singură culoare – roșu. Simbol al focului, iubirii, primăverii și a sângelui Mântuitorului, culoarea roșie are o funcție magică, protectoare. Odinioară se folosea coaja de ceapă, ulterior vopseaua chimică. Cel mai vechi mod de decorare al oului era zgârierea lui cu instrumente ascuțite – ciob de sticlă, cuțit. Însă treptat s-a răspândt ca tehnică de ornamentare- scrierea. Motivele erau aplicate pe ou cu ajutorul ”chișiței”, cu ceară fierbinte și multiple afundări în vopsea.
Creatoarea de etnie maghiară Anna Farkas a adus această tradiție și în județul Mureș, realizând la cerere, în pragul sărbătorilor pascale, ouă încondeiate. A debutat ca și meșter popular la Muzeul Etnografic ”Anton Badea ”, în anul 2018, participând pentru prima dată la ateliere de încondeiat ouă, în cadrul evenimentului ”Tradiții de Paște în muzeu”.
Selecția ouălor pentru Paşte începea la jumătatea Postului, în Miercurea paresimilor. Pentru încondeiat erau alese cele mai frumoase ouă, cu coaja lucioasă și curate.
ANNA FARKAS: „Încondeierea începe prin trasarea liniilor de bază și configurarea desenului, cu chișița înmuiată în ceară de albine topită. În prima fază, suprafața oului este împărțită în patru cadrane egale, iar ulterior în opt. Apoi începe decorarea, motivele folosite cel mai frecvent sunt crucea, calea rătăcită, steaua, soaree, frunza stejarului, spicul grâului, coarnele berbecului, creasta cocoșului, potcoava, fierul plugului, trandafirul, laleaua.”
Chișița, instrumentul de scris, este realizată de creatoare dintr-un bucată de lemn de 15 cm lungime și grosimea unui creion pe care îl prinde de un tub cu foiță de metal subțire (cupru) și un ac, apoi le leagă strâns pentru a permite scurgerea culorii /(desenarea) uniformă .
După trasarea cu ceară topită, oul se așează în vopsea galbenă și se usucă. Ceara topită este folosită pentru a proteja vopseaua de dedesubt. Urmează o trasare de modele şi o nouă imersare, acum în culoarea roşie. După 3-4 imersări în culoarea roșie şi după îndepărtarea cerii cu o cârpă încălzită se obţine oul încondeiat, la final lustruit cu grăsime.
***
Obiceiul de a oferi în dar ouă colorate la sărbători, la Anul Nou sau la sărbătorile primăverii este vechi, cu origini la popoarele antice. La romani, la sărbătoarea lui Ianus, se vopseau ouă roșii. Prezența oului în ceremoniile de înnoire a timpului, are la bază concepții care comparau universul cu oul generator de viață. Chinezii credeau că cerul învelește pământul, asemănător cojii de ou care învelește gălbenușul. Simbol al creației și fertilității de care depinde viața, al renașterii naturii, a rămas un simbol al Învierii. Oul, substitut al divinității sacrificate prin spargere, este înfrumusetat prin vopsire și încodeiere și este potențat cu valoare divină, de Paște. (Ion Ghinoiu)
Oul roșu încondeiat, pictat sau vopsit prin diferite tehnici, este un simbol reprezentativ al sărbătorilor pascale, al Mântuitorului care părăsește mormântul și revine la viață, o recunoaștere în comunitatea creștină a Învierii.
Text: Roxana Maria Man – secvență din interviul realizat cu Anna Farkas publicat în Revista Vatra Veche Mures 2025, Nicolae Băciuţ
Fotografii din arhiva muzeulreghin.ro
