Julfa „se prepară din sămânța de cânepă pisată și numai prin posturi. Ea se face așa: sămânța de cânepă se vântură de două-trei ori, ca să se ducă colbul, se alege de gozuri și se pune pe cuptior, când e cald, să se prăjească puțin, apoi se pisează în piuă până se face turtă, se cerne printr-o sită rară ori prin ciur și ceea ce rămâne se mai pisează o dată. Făina căpătată se încălzește puțin la foc într-o strachină mare, se pune peste ea puțină apă caldă și se amestecă cu dosul lingurii. Când socotim că-i destul de amestecat, se umple strachina cu apă călduță, o strecurăm prin sitișcă și căpătăm laptele de sămânță. Laptele acesta se pune într-o oală la foc, de fierbe; în timpul fiertului, el se încheagă puțin ca jântița se brânzește și, dacă îl strecurăm, căpătăm julfa sau brânza de lapte de sămânță de cânepă.

Julfa se poate face și din trușnic sau turtele scoase de la făcutul oloiului din sămânța de cânepă, dar nu-i așa de gustoasă. Julfa cu zama ei, sărată puțin și fierbinte, se mănâncă cu mămăligă prăjită ori cu mălai dulce, prin posturile mari.

Brânza de julfă se pune în vărzări, ori se fac plăcinte cu julfă; julfă brânzită se pune și în turtele de Crăciun- pelincele sau scuticele Domnului.

Julfa se face și cu cartofi, cu crupe, cu păsat, cu varză și cu bostan, și-atunci i se zice: crupe cu julfă, pasat cu julfă. Toate mâncările acestea se obișnuiesc în posturi”.

 

Mihai Lupescu ,,Bucate și Băuturi cunoscute de țăranii români la începutul secolului XX”, Paideia, 2011

Fotografie realizată de Anton Badea la Subcetate (jud. Harghita), în anul 1967 – femei care fac făina pentru julfă