CategoriesArhiva Blog By

Prelucrarea lânii

Lâna se folosea la confecționarea îmbrăcămintei și nu numai, spre deosebire de cânepă, care era mai aspră și mai răcoroasă.
Prima fază de lucru era tunsul acesteia de pe oaie, după care se spăla și se clătea în mai multe ape, până ieșea „usucul” (grăsimea) pe care îl produce corpul oii. După uscare, lâna se „scarmănă”. Cu mulți ani în urmă, s-au folosit piepteni manuali, pătrați, prevăzuți cu dinți încovoiați, din sârmă cu „mânere”. Între pieptenii aceia, care se numeau „brebeni”, se punea un smoc de lână scărmănată. Se purtau „brebenii” cu mâinile până observau că era pieptănată lâna. „Brebenii” s-au folosit până au apărut „daracele” mecanice, care piaptănă și fac lâna caiere și astfel s-a înlesnit mult lucrul.
Următoarea etapă este torsul lânii, după trebuință, mai subțire pentru urzit la pănură și la țoale, mai groasă pentru bătut la țoale și la pănură, pentru sumane și uioșe. Din lâna mai lungă și mai păroasă, se torcea un fir foarte foarte subțire care, îmbinate două laolaltă și răsucite cu „răsucitoarea”, se obținea un fir trainic folosit la încheiatul țoalelor și la „tivitura” lor, la încheiatul „cioarecilor” albi de sărbători. Pe încheietura lor se cosea frumos un „brânel” care dădea o frumusețe aparte „cioarecilor”.
Lâna toarsă, sortată pe categorii de grosime, o puneau femeile pe „rășchitor”, o făceau „jârebgi”, „scule” sau gheme pentru bătut. Din lâna neagră făceau și „cioareci” de purtat. Pentru lepedee, lâna era vopsită în diferite culori, acasă, ori la vopsitorie.
Femeile țeseau în război rochii, șurțuri, năfremi, cătrințe, pentru care lâna trebuia toarsă foarte subțire. Lâna de urzit la țoale și la pănură trebuia toarsă subțire și firul trainic sucit bine, că avea să treacă prin „ițe” și prin „spată”. Lâna de bătut la țoale trebuia toarsă groasă și „înfânată”, ca să se facă bine la „piuă”. Pentru pănura de „cioareci”, se folosea lâna tunsă de pe „cârlane”, adică de pe „mielele” care erau în al doilea an de viață, că aceea era mai moale”.
Pentru lepedeele alese se făceau „guși” de diferite culori, care erau băgate în „rost” cu mâna, foarte migălos, iar cele „învârstate” se țeseau cu „suveica”. „Obielele” pentru opincile de iarnă erau făcute tot din pănură albă. Cele de purtat erau făcute din pănură neagră ori „săină”, din care erau făcuți și „cioarecii” de purtat. Ca să fie mai moi, acea pănură era purtată numai la vâltoare, nu era bătută în piuă. Ațele cu care erau legate obielele din opinci, numite „nojițe”, erau făcute, mai demult, din păr de capră, apoi din lână. Acum se mai leagă și cu curele din piele.
Lâna era folosită și ca izolator, uneori, ca să nu pătrundă frigul,era așezată printre grinzi în podul casei.
„Jârebgile” vopsite, după ce se uscau, se puneau pe „vârtelniță” și se depănau. Lâna făcută gheme se pune pe urzar, cu un „rost”, atâția „razi” după cum ai nevoie. „Teara” obținută se pune pe război și în „rostul” ei se pun doi „fuștei”. Firele se dau prin „ițe” și prin „spată”, la rând, după „rost”, apoi se leagă la sulul dinainte de un „rodorar”. În partea de jos a ițelor, cu niște ațe, se leagă „călcătorile”, care poartă „ițele”. Lâna de bătut se pune pe „țevi”, pe care le învârte „sucala” manual, se bagă în suveică și începe țesutul.
Lâna trece prin mai multe faze de lucru până ajunge în țoale, lepedee, păretare, cioareci, sumane, uioșe, desagi, straițe și tot ce a trebuit la o casă, inclusiv îmbrăcămintea necesară. Se făceau „brăcini” tricolore și de alte culori, „baiere” frumos împletite „în trei”, în patru dungi. Baiera se punea la desagi, la straiță, la furca de tors. Cătrințele de lână, rochiile, șurțurile, erau legate cu baieră de lână. Se folosea baiera de lână și la legănuțul cel mic și cel mare al copilului. Tot cu ea se legau lumânările și un metru de material pentru copil, la botez. La sărbători, mameleîncingeau pe copiii mai mici cu o „băierucă”, tot din lână, peste cămășuță.
Cănacii de la turcă și zurgălăii feciorilor, când mergeau la joc și la nuntă, erau făcuți tot din lână . Cu cănaci de lână se împodobeau plugușoarele cu care mergeau copiii în seara de Anul Nou prin sat.
La Florii, de ziua morților, se legau la mărțișoare „căpețele” de lână colorată, în multe culori iar oamenii le puneau la morminte. ”Țăranul, de mic copil a îndrăgit oile. Acuma toate s-au schimbat, mâncăm și ne îmbrăcăm din prăvălie. Unii aruncă lâna pe pâraie, alții îi dau foc. Femeile nu mai torc, nu mai țes, fetele tinere nu știu să toarcă, pentru că nici mamele lor nu mai știu și nu are cine să le învețe”.
 
Inf. Maria Bucin Crișan, Sânmihaiu de Pădure, jud. Mureș v. 83 ani