CategoriesBlog

Tabăra Etnografică „În satul bunicilor”

În perioada 25 iunie-6 iulie 2018, la Muzeul Etnografic ”Anton Badea” Reghin se va desfăsura Tabăra Etnografică ”În satul bunicilor”, în cadrul căreia vor avea loc mai multe ateliere de creație și meșteșugărești. Activitățile se adresează copiilor cu vârste între 5-12 ani, iar programul va fi zilnic între orele 8.00-12.30. Prețul este de 48 lei/săptămână. Alte informații și înscrierile se pot face la numărul de telefon 0265 512571, sau la sediul instituției din str. Vânătorilor nr. 51.

CategoriesBlog

Noaptea Muzeelor

Municipiul Reghin și Muzeul Etnografic ”Anton Badea” vor organiza de Noaptea Muzeelor, în 18 și 19 mai 2018, începând cu orele 17.00, o serie de activități destinate publicului larg, la care sunt invitați și așteptați copii, tineri și adulți de toate vârstele.
Programul cuprinde deschiderea expozițiilor etnografice: ”Drumul pâinii”, ”Firul vieții”, ”Ciclul anotimpurilor”, ”Ocupații arhaice în spațiul etno-cultural mureșean”, lansare de carte, momente artistice, ateliere pentru copii și părinți, tur de vizitare în muzeu.
Intrarea este liberă! Vă așteptăm cu drag, să participați la activități și la târgul de meșteri populari locali, desfășurat, în această perioadă, în muzeu!

CategoriesBlog

Școala Altfel în muzeu

În data de 26 martie 2018, la Muzeul Etnografic „Anton Badea” Reghin s-au desfășurat, în cadrul programului Școala Altfel în muzeu, mai multe activități la care au participat elevi din Reghin și Târgu Mureș. Copiii au participat la demonstrații de prelucrare a metalelor, la confecționarea unei potcoave (specializare în cadrul meșteșugului fierăritului), la ateliere de decorat ouă cu semințe și au vizitat expozițiile etnografice.

Galerie foto

CategoriesBlog

„De Paște în muzeu!” (4 aprilie 2018)

Municipiul Reghin și Muzeul Etnografic ”Anton Badea” vor organiza în Săptămâna Mare, miercuri 4 aprilie 2018, între orele 9.30-12.30, o activitate educațională cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale.
”De Paște în muzeu” vom picta ouă, vom hrăni animale, vom desluși simboluri și ne vom reapropia de vechi tradiții pascale cu bunica Maria Bucin Crișan. Ne vom juca și vom interacționa într-un cadru cald și primitor, în familie, ca de sărbători!
Invităm copii, părinți, bunici alături de noi, să ne bucurăm împreună de frumusețea naturii la începutul primăverii!

Galerie foto