Schițând un portret colectiv al marginalizării, cu un trecut traumatizant „nevăzut”, neperceput sau înțeles pe deplin și la adevărata lui însemnătate, într-o societate egodistonică, străină de ea însăși, romii sunt o nație care încă învață să ierte.

Vulnerabilizată profund, vlăguită în dezvoltarea sa culturală și spirituală de-a lungul istoriei, cât si în relația cu societatea, moștenirea romilor, o etnie a diferențelor, cu particularități etnoculturale distincte, a cărei modernizare a însemnat, de cele mai multe ori, separarea de tradiție, a adus contribuția ei la cultura universală.

În satele românești, cândva nuclee ale unor comunități tradiționale, alături de o economie predominant agrară, au evoluat și activități și ocupații complementare, îndeplinite atât de români cât și de alte etnii. Funcționând ca oaze identitare ce au protejat, la început, un specific etnic și asigurând un mod de viață și de trai practicarea unor meserii transmise din neam, în cadrul unor grupuri distincte, au fost condiția pentru conservarea lor în timp.

Peisajul violent și persecutoriu, în trecutul istoric, statutul de robi, în Țările Române, au marcat definitiv destinul romilor, viciindu-l, din interior, ca un măr otrăvit, ce a permis mereu atribuirea hibei de a fi ”deficienți”, blamați și vinovați de toate relele, puse nestingherit pe sema unui refuz mândru și neabătut de a se integra.

Așezați la marginea satelor și a societății, ocupând locul rămas, supraviețuirea romilor a însemnat și explorarea circustanțelor antrenând avantaje în favoarea lor. Parcurgând un traseu propriu, forțați de împrejurări să-și reconstruiască mereu relația cu sine și cu transcendența, pentru a evita asimilarea, cultura romilor s-a dezvoltat mai mult prin reperele altora.

Înzestrați cu un talent pentru artă și meșteșug, cu un spirit răzvrătit, neîngrădit, meseriașii și artiști romi, au reușit să creeze în economia rurală obiecte meșteșugărești și valori artistice deosebite, pline de frumusețe și imaginație. Activitățile profesionale pe care romii le-au exercitat în spațiul românesc, au cunoscut o adaptare și o evoluție în timp si o specializare, în funcție de neamuri, o organizare cunoscută sub numele de “bresle naturale”, conform căreia meșteșugul este moștenit în cadrul grupului pe linie transgenerațională și niciodată pe linie orizontală, de la un neam la altul. [1]

Profesionalizarea meseriilor se făcea în familie, aici se dobândea profesionalismul si îndeletnicirea, măiestria în executarea diverselor mesteșuguri. [2] Puse în relația cu talentul înnăscut și aptitudinile vocaționale pentru anumite categorii de profesii, paleta de meserii pe care le-au prestat diversele categorii profesionale de romi, a fost bogată, în centrul preferințelor dintotdeauna aflându-se prelucrarea fierului, față de care romii au dezvoltat competențe profesionale de neegalat.

 

Text Roxana Maria Man

 

Note

[1] Achim V., Țiganii în istoria României, Ed. Enciclopedică 1998,p57 [2]Ibidem

Bibliografie

 

Fotografii din arhiva muzeulreghin.ro