Ai simțit vreodată că cele mai frumoase momente pe care le-ai trăit au fost cele pe care le-ai dăruit? ..că, cele mai alese ”țeluri” te-au bucurat mai mult atunci când i-au influențat pozitiv pe ceilalți?
În cel mai potrivit moment, înainte de Crăciun, te invităm la o călătorie pe axa timpului prin obiceiuri și credințe, la un exercițiu de cunoaștere și reflectare la cele mai profunde valori umane, asociate sărbătorilor, în care este întotdeauna prezentă legătura invizibilă, mijlocită, cu Divinitatea!
Pentru omul tradițional intrarea în sărbătoare era un moment special, care trebuia pregătit cum se cuvenea, timpul sărbătorii fiind unul sacru. Comunicarea cu Dumnezeu și atragerea forțelor supranaturale, îmbunarea lor, erau atinse în cadrul sărbătorilor de peste an, când se desfășurau practici și ritualuri.
Ce (mai) facem de Crăciun, ce semnificație are sărbătoarea pentru noi și cum celebrăm, azi, una din cele mai frumoase perioade ale anului, este tema atelierului de comunicare la care te așteptăm să descoperim împreună, noi și profunde valențe, inerente timpului sacru al sărbătorii, care pot facilita înțelegerea naturii noastre divine și exprimarea celor mai înălțătoare calități ale noastre!