25 decembrie – Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului, Crăciunul

Ajunul Crăciunului deschide, cu o bucurie de nedescris pentru toți credincioșii, marea sărbătoare a creștinității, Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos. Această naștere nu este una oarecare, fiindcă însuși Dummnezeu este Cel care a luat Trup și s-a născut Om. Venirea Lui pe pământ a deschis o nouă eră în istoria omenirii-sistemul cronologic începe odată cu nașterea lui Iisus.
(Luca 2:12) ”Maria era în așteptare, când cezarul roman Augustus emite un decret prin care toți supușii din împărăția sa trebuie să se întoarcă la locurile lor de baștină, în vederea unui recensământ. Iosif trebuie să plece cu Maria la Bethleem, unde ajung noaptea târziu. Hanul era plin de lume, sosită pentru recensământ, nu se găsi loc pentru ei. Cei doi bătură pe la ușile oamenilor, dar toate casele erau ocupate, în cele din urmă fiind nevoiți să-și găsească adăpost într-un staul de vite. Atunci îi veni Mariei ceasul să nască pe Iisus, îl înfășură în scutece și-l culcă în iesle. În acea noapte, câțiva păstori stăteau de veghe lângă turma lor de oi, când apăru un înger ce le aduse vestea Nașterii lui Iisus- ”Mergeți după semnul meu și veți găsi un prunc culcat în iesle”.
Dumnezeu a ales pentru nașterea lui Iisus un loc modest și nu un palat, trimițând vestea Nașterii Lui unor simpli păstori care și-au lăsat îndată turma și au venit cei dintâi să se închine ”Salvatorului omenirii”.
 
Obiceiurile de Crăciun, Anul Nou și Bobotează formează laolaltă scenariul morții și renașterii divinității: sacrificiul ritual al porcului la ignat, animalul care reprezintă, la popoarele antice, spiritul grâului, prepararea alimentelor rituale, abundența obiceiurilor și credințelor care ilustrau degradarea timpului, dezordinea și haosul dinaintea creației.
De Crăciun se colindă, colinda fiind o lucrare ce influențează favorabil viitorul. Toată suflarea satelor sărbătorește nașterea lui Hristos. Colindă toți: adulți, tineri copii. În Ajunul Crăciunului femeile pregătesc copturile din aluat, cozonacii, colacii și covrigii care vor fi dați colindătorilor.
 
În sat nu exista pom de Crăciun împodobit sub care Moș Crăciun să așeze daruri. Exista un butuc numit Crăciun, care ”moare”, era ars în timpul sărbătorii, iar tăciunele rămas se păstra ca leac pentru vindecarea bolilor. Copacul tăiat simboliza moartea anuală a zeului solar Crăciun, care renăștea prin ritul funerar de incinerare specific geto-dacilor, înainte de creștinare. Împodobirea pomului de Crăciun este un împrumut târziu (sfârșitul secolului al XIX-lea),din Occident, care s-a suprapus peste obiceiul arderii butucului de Crăciun.
În unele legende, Crăciun este prezentat ca un om bogat și neîndurător, care refuză ajutorul cerut de Maica Domnului, căreia îi venise sorocul să nască. Crăciuneasa, nevastă-sa, o primește în grajd și îi dă tot ajutorul. Supărat, Crăciun îi taie mâinile. Maica Domnului îi răsplătește ajutorul, dându-i mâini de aur și făcând-o patroana moașelor. Impresionat, Crăciun se creștinează și devine primul sfânt.
Oamenii se dedică acum și problemelor mărunte ale anului care vine: fetele fac vrăji, ciobanii pun sub prag un drob de sare pe care îl vor da oilor să-l mănânce pe 23 aprilie. În această zi nu se dădea nimic cu împrumut; cine izbutea să ia ceva cu împrumut, avea noroc la crescutul albinelor. Se dădeau doar daruri colindătorilor.
 
Transferul Anului Nou, din primăvară, în plină iarnă, a însemnat înlocuirea Babei Dochia-zeitate maternă, lunară și echinocțială-cu Moș Crăciun-zeitate paternă, solară și solstițiară- precum și a ciclului sărbătorilor de primăvară (Zilele Babelor), cu ciclul sărbătorilor de iarnă (Zilele Crăciunului). După mutarea Anului Nou pe 1 ianuarie, s-au păstrat, în perioada solstițiului de iarnă, practici magice specifice înnoirii timpului calendaristic: purificarea oamenilor prin stropitul cu apă și prin scăldatul feciorilor în apa rece a râurilor, un număr mare de obiceiuri agrare și pastorale.
 
Sursă: Maria Borzan , Roxana Maria Man, Calendarul creștin ortodox în iconografie, Târgu Mureș, 2008