În tradiția străbună, ziua de 24 februarie este o fereastră spre zorii primăverii, spre miracolul înmuguririi, spre zâmbetul renașterii naturii, semnificând sfârșitul iernii și începutul primăverii. Această sărbătoare, în vatra satului românesc, poartă mai multe denumiri cum ar fi: Dragobete, Sântionul de primăvară, Ion Dragobete, Logodna păsărilor, Cap de Primăvară. Cuvântul ,,cap” are două înțelesuri, pe de o parte, de început al primăverii și pe de altă parte, de simbol religios, în calendarul ortodox fiind prăznuită ,,Întâia și a doua aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul”.
Ziua de Dragobete este pusă sub semnul iubirii, a însoțirii, a cifrei doi. În această zi de Dragobete oameni și păsări își caută perechea conviețuirii, punând anul deja sub semnul rodirii. În ziua de Dragobete, păsările migratoare, se strâng în stoluri, se împerechează și încep să-și construiasca cuiburile. Păsările neînsoțite la Dragobete rămân stinghere și fără pui în ziua de Dragobete a anului care va urma. Asemenea păsărilor, tinerii atât fete cât și băieți trebuie să se întâlnească în această zi, pentru a rămâne îndrăgostiți tot anul.
Tinerii merg în pădure pentru a culege primele flori ale primăverii, iar la întoarcerea înspre sat, fetele sunt alergate de băieți, iar dacă îi simpatizează se lasă prinse de către aceștia. Întâlnirea lor se celebrează printr-un sărut, semn al logodnei simbolice, iar dacă tinerii respectă acest obicei, se vor bucura tot anul de belșug și vor fi ocrotiți de boli. Florile culese de fete sunt păstrate la icoane, fiind folosite apoi în diverse ritualuri magice, de invocare a dragostei.
Secole la rând, semnficația zilei a fost aceeași: însoțirea, trăirea și comuniunea a tot ce este frumos, armonios și plin de strălucire. Dragobete este o întruchipare mitică a unui prinț frumos și drag, fiul Babei Dochia, indentificat de români cu Cupidon-Zeul dragostei în mitologia romană și cu Zeul iubirii în mitologia greacă.

Bibliografie: Marcel Lapteș, Timpul și sărbătorile țăranului român, 2009
Ion Ghinoiu, Zile și mituri, 2018

Foto din arhiva Muzeului Etnografic „Anton Badea”, Bilbor, Harghita, 1969

În tradiția populară, Mărțișorul este legat de venirea primăverii, un simbol al providenței divine, ce asigura reușita, sănătatea, norocul, iar purtarea lui începea odată cu Luna Nouă din martie.
Realizat din două fire răsucite, alb și roșu, el sugerează echilibrul dintre iarnă și vară, dintre lumină și întuneric.
La 1 martie, împreună cu creatoarele populare Anna Farkas și Olimpia Dan, elevi și cadre didactice de la Liceul ”Lucian Blaga”, ne întâlnim să facem mărțișoare, să reascultăm cele mai frumoase, trainice legende și mituri din folclorul nostru, și, poate, grăbim primăvara.
Nu întâmplător, în luna martie este Ziua Mamei, sărbătorim femeia, odată cu renașterea naturii și principiul feminin, matern. Mama înseamnă susținere, iubire necondiționată, tot ce e nevoie pentru a crește și susține viața, care este la început, prin urmare vulnerabilă.

Dragobete este în tradiția populară o sărbătoare legată de ritmurile naturii, de renașterea, înflorirea primelor flori de primăvară și apariția iubirii. Această zi era întâmpinată cu bucurie și obiceiuri menite să apere oamenii de influențele rele și să atragă norocul, sănătatea, iubirea, vulnerabile la orice început.
Respectând tradiția, ne aliniem cu viața și încercăm să atragem norocul, bunul mers al lucrurilor cu toți cei care înțeleg și prețuiesc legătura cu natura și apropierea de înțelepciunea populară cuprinsă în mit, printr-un atelier de povești și cusături românești.