Cel mai adesea, claca la torsul cânepii sau a lânii se făcea în timpul iernii. Gospodina care nu reuşea să toarcă toată cânepa şi lâna, din diferite motive, făcea clacă. Gazda pregătea pentru fiecare invitată, nevastă sau fată, câte un caier de fuior, pentru seara când organiza claca. În timpul lucrului, fetele şi nevestele povestesc, cântă, spun ghicitori, iar gazda le omenește cu un pahar de jinars, cucuruz fiert şi prune uscate. De cele mai multe ori, claca se termina cu joc, pe la miezul nopţii sau chiar dimineaţa. Câlţii şi fuiorul tors în clacă la tanti Maria erau rămaşi de mulţi ani în pod.

După ce termina lucrul, gazda casei le dădea invitatelor câte un pahar de jinars. „De cu sară, pune câte o oală de cucuruzi la fiert şi după ce se bea câte un pahar de jinars, gazda pune cucuruzi fierţi în blide de lut şi toate fetele şi nevestele mâncau. La unele gazde care făceau clacă, se pregăteau găluşte cu păsat şi cu slănină, fierte în oale de lut. Dacă gazda era mai înstărită, aveau ceteră. Veneau şi feciori dar nu se făce joc până nu se termina cânepa de tors. Fetele se grăbeau să termine lucru’ cât mai repede, ca apoi să poată începe jocu’. La clacă se spuneau poveşti, se cânta şi se strigau strigături.” (Info, Maria Bucin Crișan, Sânmihaiul de Pădure)

 

Maria Borzan, Roxana Maria Man, Din zestrea ținutului mureșean, Sibiu, 2010

Fotografii din Arhiva Muzeului Etnografic ”Anton Badea” Reghin, melițatul și împletitul cânepii Mureș, 1965