În prima vineri după Paște, din Săptămâna Luminată, creștinii ortodocși sărbătoresc Izvorul Tămăduirii. Originea acestei sărbători se leagă de o minune care s-ar fi petrecut lângă un izvor de lângă Constantinopol. Potrivit legendei, un orb și-a recăpătat vederea spălându-se pe ochi cu această apă.
Orbul ar fi ajuns aici călăuzit de împăratul Bizanțului Leon I (457- 474) – căruia îi ceruse apă. Împăratul, la rândul lui, a fost călăuzit și îndemnat de glasul Maicii Domnului.
Pentru a multumi Maicii Domnului, când a ajuns împărat, Leon cel Mare a ridicat în apropierea izvorului o biserică, unde s-au săvârșit apoi multe minuni.
Amintind de minunea Maicii Domnului, sărbătoarea a păstrat credința sfințirii apelor, astfel, în toate bisericiile și mănăstirile ortodoxe, se săvârșește slujba de sfințire a apei. După slujba de sfințire, preoții îi stropesc pe credincioși cu apa sfințită, cântând troparul ,,Mântuiește, Doamne poporul tău și binecuvântează moștenirea Ta, biruința credincioșilor asupra celui potrivnic dăruiește și, cu crucea ta, păzește pe poporul Tău”. În credința populară acest cântec de binecuvântare are rol purificator, de îndepărtare a energiilor negative și a pagubei. Cu această agheasmă se stropesc încăperile din gospodărie, iar bolnavii o beau dimineața, înainte de a lua micul dejun, pentru a se înzdrăveni.

Foto din arhiva Muzeului Etnografic „Anton Badea”, Bilbor, Harghita, 1962