”Vremurile”, ca și și vremea de afară, ne-au făcut semn că sunt bune pentru munca în aer liber, așa că, de dimineață, am luat niște lepedee cu noi și ne-am îndreptat spre satul Pietriș Vale, la vâltoare, acasă la tanti Emilia Sorlea.
Cu o tradiție veche de sute de ani, vâltorile, instalații populare de spălare a rufelor, nu au încetat să fie folosite la țară, până în zilele noastre.
Aici am aflat că, vâltoarea din sat, este în familia Sorlea de 5 generații și că, odată, pe iazul pe care este amenajată, se mai aflau: casa morii, cu moara de cereale, ”ciocanele” de ulei și o piuă de haine, care au funcționat până în anii ’60. Acum, ne mai amintesc de ele doar două machete, una cu moara și una cu oloinița, ”făcute de omul meu”, cum ne-a mărturisit tanti Emilia, și vorbele cu nostalgie după o lume care, încet, se pierde.
În fiecare primăvară și toamnă, femeile din sat și din satele vecine aduceau aici țoalele noi, ”când e apa tare să se facă în vâltoare”, le înmuiau în săpun și le așezau în cuva de lemn, în locul de revărsare al apei, pentru 10-20 de minute, apoi erau lăsate la scurs și întinse pe rudă la soare.
În satul Pietriș Vale e o liniște de jur împrejur, e doar natura cu tine, dar nu ești niciodată singur. Aici, în spatele unui chip jovial, am revăzut simplitatea, bunătatea și curajul, pentru că nu de puține ori viața în sat, nu a fost ușoară.
Cu multă dragoste, tanti Emilia ne-a deschis ușa casei ei, ne-a făcut pancove, ne-a povestit amintiri, întâmplări, ne-a prezentat pe scurt casa, canapeiul cu cămeși, tesăturile pe care le-a făcut de-a lungul timpului și războiul de țesut, ”stativele”. La stative a țesut toată viața, toate lucrurile de aici sunt făcute de mâna ei – păretare, draperii, fețe de masă, de pernă, covoare și îmbrăcăminte (cămăși, catrințe, cioareci, sumane), pe care le mai face și azi.
Apoi am ieșit afară, unde, ca o mamă care își învață copiii, ne-a arătat și nouă lucruri pe care unii le cunoscuserăm doar din cărți. Ne-am dus până la râu, unde apa este dirijată/mutată spre iaz, și în final, am spălat în vâltoare.
Și azi mai duce la vâltoare rufe, covoare, lepedee, tot ce a lucrat, în principal, în casă, atât pentru curățarea lor, dar mai ales pentru împrospătare și pentru a nu prinde molii.
” Trebuie să le grijim, acum nu mai știe nimeni să facă pănură, nici să țese, nu mai ai pe cine să înveți!”