Odată cu terminarea muncilor agricole, când lumea satelor intra într-o perioadă de repaus, dar mai ales după lăsatul secului de Crăciun, începea sezonul șezătorilor.
Șezătorile erau întâlniri comunitare cu caracter lucrativ dar și distractiv, oamenii satelor îmbinau atât lucrul cât și distracția. Era locul unde se învățau desprinderi practive dar și multe obiceiuri.
În Postul Crăciunului, principala preocupare casnică era legată de industria textilă, torsul cânepii, a inului, lânii, – munci care se făceau cu multă plăcere în cadrul acestor întâlniri. Șezătorile erau organizate după criterii de vârstă, fiind șezători de fete, de femei și mixte.
Orice persoană putea participa la astfel de întâlniri. Erau organizate la anumite case care erau și gazdele evenimentului. Participanții aveau anumite obligații față de gazdă, petrolul pentru luminat, lemnele de foc iar uneori plăteau chiar și o taxă. Așezarea în încăpere era făcută dupa o anumită ierarhie, în locurile din față stăteau persoanele mai în vârstă și fetele mari, iar cei mai tineri stăteau înspre ușă.
La șezătoare particicipau și bărbați, care lucrau la cioplitul furcilor, împleteau mănuși etc., dar erau așteptați cu nerăbdare și feciorii, care veneau unde era fata îndrăgită. Aici tinerii se cunoșteau observându-și calitățile cât și defectele. Idealul de fată căutat era – harnică, frumoasă, sănătoasă, iar fata alegea un băiat care să aibă casa lui, să nu locuiască cu părinții și să aibă un loc de muncă.
În șezătoare se cânta, se spuneau ghicitori, glume, jocuri de șezători, se discutau noutățile din sat: nunți, morți, nașteri, accidente etc., în paralel se lucra.
Participantele mai în vârstă luau atitudine față de anumite comportamente sau fapte și sancționau ceea ce nu corespundea normelor societății sau moralei creștine. O funcție importantă a șezătorii era aceea de formare și transmitere a valorilor spirituale.
Foto din arhiva Muzeului Etnografic Anton Badea

Mijlocul lunii noiembrie înseamnă pentru creștinii ortodocși începerea Postului Crăciunului. Acest post prin durata lui de 40 de zile, ne amintește de postul ținut de Moise de pe Muntele Sinai, când aștepta să primească cuvintele lui Dummnezeu scrise pe Tablele Legii. Astfel creștinii postind 4o de zile se învrednicesc să primească pe Cuvântul lui Dumnezeu întrupat și născut din Fecioara Maria.
Postul Crăciunului este o pregătire, o sfințire a gândurilor a simțurilor, a trupului cât și a sufletului prin pocăință, prin spovedanie și împărtășanie.
Înainte de intrarea în Postul Crăciunului este lăsatul secului, o sărbătoare încărcată de tradiții și obiceiuri. Aceste tradiții și obiceiuri sunt păstrate din cele mai vechi timpuri, însă ele variază de la o zonă la alta. De cele mai multe ori, tradițiile se păstrează în zonele rurale. Bătrânii au avut grijă să le transmită mai departe și celor tineri chiar și cele mai mărunte obiceiuri din această zi.
Foto din Arhiva Muzeului Etnografic ”Anton Badea”