CategoriesBlog

Pescuitul tradițional

Pescuitul tradiţional s-a practicat, inițial cu mâna, apoi cu ostia, uneltele și metodele de pescuit din această zonă fiind impuse de anotimp, de adâncimea și debitul apelor. Uneltele folosite s-au diversificat treptat: vârșa, coșul, leasa – realizate din nuiele și sacul, mreaja, prostovolul – din plase textile.
Principala sursă de pește în zonă a reprezentat-o apa Mureșului, cu afluenții – Toplița, Călimani, Ilva Mare, Sălard, Iod, Bistrița, Gurghiu, precum și lacurile din câmpie -Fărăgău, Zau de Câmpie, Cătina.
Leasa era folosită pe pâraiele de munte de pe Valea Gurghiului, fiind confecționată din nuiele de răchită. Se așează pe o bâtă suspendată la capete pe două pietroaie, pentru a se putea îndoi la mijloc. Partea lată se fixează la fundul apei, iar de la maluri până la unealtă se face o îngrăditură din pietroaie, apoi din susul apei se aruncă pietre, iar peștii speriați fug în leasă, unde rămân prinși.
Pescuitul cu sacul cu „rudă” (prăjină) se practica de primăvara până toamna pe apa Mureșului. Sacul cu „rudă” scurtă este o plasă confecționată din ață de in sau de cânepă, prinsă pe un semicerc de alun și legată de o prăjină bifurcată. Acesta are prăjina de cca. 5 m, iar partea bifurcată a acesteia se leagă direct pe cercul de alun, ceea ce ușurează mânuirea uneltei. Se folosește la pescuitul de pe mal, când apa Mureșului este tulbure și mare. În apele mai mari, pescarii se foloseau de „catalige”, care le permiteau să se deplaseze cu ușurință în albia râului.
Pescuitul cu „crâsnicul” se făcea în apă până la genunchi, ziua, când apa e tulbure, iar când e limpede, seara. Crâsnicul este format dintr-o plasă dreptunghiulară, lungă de 1,40 m, lată de 0,60 m, legată de la cele patru colțuri la capetele celor două arcuri din lemn.
Pescuitul s-a practicat, cu precădere, vara, primăvara şi toamna, în afara sezonului rece, iarna fiind îngreunat de necesitatea spargerii gheții.
 
FOTO:
Pescuitul cu leasa și sacul cu „rudă”, în localitățile Orșova, Idicel Sat și Filea, în anii 1963, 1968.
Foto: Anton Badea
 
CategoriesBlog

Ziua Universală a Iei

 
De Ziua Universală a Iei 2020, am scos la aer curat cămașa de Maramureș, din colecția Muzeului Etnografic „Anton Badea” Reghin și am completat cu celelalte elemente de port din colecțiile fetelor, pentru a vă prezenta portul maramureșan.
Maramureșul a păstrat cu mare grijă cultura, tradițiile și stilul de viață al țăranului din vremurile trecute. Acest loc este considerat de mulți „ sufletul satului tipic românesc” .
Portul maramureșan, unitar, are un caracter cu totul original, cu elemente specifice pe care nu le găsim în alte zone, încadrându-se în stilul portului popular românesc. Costumul este alcătuit din cămașă croită în foi drepte. La piept și la stan, la umeri și încheieturi, ca și la mâneci, se fac încrețele, peste acest strat realizându-se benzi de ornamente, prin cusătură nu prin țesut. Aceste ornamente, în general geometrice, dar și unele stilizări vegetale, viu colorate, sunt dispuse liniar. Poalele sunt din pânză de casă, peste care se îmbracă două zadii. Zadiile din Maramureș păstrează ,,vrâstele” ( dungile ) mai late negre, alternând cu altele roșii. Frecventă în zilele noastre este ,,sumna” care a înlocuit zadiile. Confecționată din cașmir, cu motive florale în diferite culori, ea se poartă peste poale.
În picioare se poartă opinci de ,,oargă” – piele de bovine de culoare galben-maronie sau neagră. Opinciile sunt legate cu șnur în jurul gleznei. Vara, în opinci, se purtau ,,colțuni”, adică ciorapi tricotați din lână.
Modele : Florina Oprea, Ana –Maria Rusu
Piese de port din muzeu și colecții private
 
CategoriesArhiva

Sânzienele

Sânzienele ne dezvăluie o legătură tainică și un orizont de relații între rolul feminin și lumea plantelor, care prin culegerea florilor, concretizează o serie de practici și rituri de ursită.
În lumea magică a plantelor, Sânzienele sunt flori, zâne și ființe umane. Înzestrate cu trăsături omenești, dacă le cunoști limba ele îți vobesc: ”ia-mă că eu sunt bună pentru dragoste”, alta ”eu sunt bună pentru noroc”, alta pentru sănătate, ..
Puterea lor este consacrată de simbol, fiind legate de mitul primordial al creației; culegerea florilor de sânziene nu se face la întâmplare, eficiența lor este asigurată de timpul potrivit- în zorii zilei, acțiune îndeplinită în special de fete. Florile culese sunt folosite atât ca remedii în etnoiatrie cât și în practica divinatorie.
Sărbătoarea de Sânziene este marcată prin acte rituale care arată un specific zonal în descifrarea unor semne: – de moarte (dacă coronița aruncată pe acoperiș cade, e semn că persoana va muri), de aflare a norocului în dragoste (punerea florilor de sânziene sub pernă pentru visarea ursitului), de apărare a casei și gospodăriei (împodobirea porților cu flori și coronițe) și semne curative (culegerea plantelor pentru leacuri).

”Sânziene”, din colecția Muzeul Etnografic ”Anton Badea”
autori picturi : Adriana Neghirlă, Neculai Baltaru, I.A.Leu, Mihai Nechita, Galat Nicolae

CategoriesArhiva

Albitul pânzei

Albirea pânzei de cânepă sau „bgilitul”, se făcea în apa de râu, la vâltoare. Spălate bine înainte, cu săpun de casă, sortimentele de pânză (fețe de masă, cămeși, ștergare, cearșafuri, saci etc) erau duse de femei la râu, scufundate în apă și bătute cu maiul, în mod repetat, apoi întinse pe iarbă și lăsate la uscat la soare.
Cânepa era materia de bază, atât pentru îmbrăcăminte, cât și pentru textilele de interior, în satele din județul Mureș. Culesul ei se realiza în două etape: în luna august se culegea cânepa de vară, din care se obținea un fuior mai alb, mai fin, care apoi se topea și se melița.
Din fuiorul de vară se urzea în special pânza pentru cămăși, fiind uneori combinată cu bumbac pentru a fi mai subțire.
Culesul de toamnă se realiza din sămânța bine coaptă, un procedeu mai dificil, etapele prelucrării cânepii înainte de țesut fiind: topitul, scosul seminței, bătutul (melițatul), pieptănatul, hecelatul și torsul.

Albitul pânzei la râu, jud. Mureș, 1962; foto: Anton Badea

CategoriesInformații de interes public

Anunț

Dragi vizitatori, ne întoarcem încet la viața obișnuită, din care și cultura face parte.
Așa cum se vorbește în aceste zile, se deschid muzeele, este încă o perioadă de incertitudine, nu știm cum vor evolua lucrurile, în funcție de evoluția virusului și a răspândirii lui se vor lua măsurile necesare în continuare, în toate domeniile, sănătatea e acum pe primul loc.
Din 18 mai deschidem și noi porțile muzeului, cu recomandările de a respecta regulile cu care ne-am obișnuit până acum atât de igienă cât și de distanțare: dezinfectarea mâinilor, purtarea măștii, păstrarea distanței minime față de altă persoană etc.
La intrarea în instituție este afișat un regulament care prevede aceste măsuri.
Programul și tarifele rămân aceleași, respectiv:
 
Program:
Luni- Vineri – 08.00 – 18.00
Sâmbătă – Duminică – 9.00 – 18.00
 
Tarife: Adulți: 9 lei; Copii, pensionari 6 lei; Persoane cu dizabilități – gratuit.
 
Luni, 18 mai 2020, de Ziua Muzeelor, accesul este gratuit.
 
Să avem inima deschisă și să rămânem sănătoși!