Încă din cele mai vechi timpuri, pădurile au constituit atât o importantă sursă de materii prime pentru cerințele casnice, meșteșugărești, cât și o importantă sursă de hrană. Lemnul, încă din vremuri străvechi, a fost folosit pentru construirea locuințelor, a adăposturilor pentru animale, pentru confecționarea uneltelor casnice, mijloacelor de transport, ca lemn de foc etc.

În feudalism, lucrul la pădure era o ocupație obișnuită, iobagii din zonele muntoase erau obligați să cioplească grinzi, șindrile și alte diferite produse pe baza cerințelor feudale și ale piețelor. În valorificarea lemnului de construcții, înainte de descoperirea fierăstraielor acționate de roți hidraulice, lemnele erau tăiate cu topoarele sau cu fierăstraie cu pânză lungă, iar mai apoi erau cioplite cu securea, teslele etc.

În capitalism, exploatarea pădurilor s-a intesificat, lemnul devenind o materie primă industrială, un important articol de comerț. Dificultățile de transport la distanțe mari au fost înlăturate odată cu dezvoltarea rețelei de căi ferate. Ulterior posibilitatea de procurare a lemnului s-a restrâns, au decăzut treptat și meșteșugurile în lemn, deoarece s-au micșorat cererile pentru aceste produse.

Meșteșugul prelucrării lemnului pe teritoriul țării noastre are o tradiție îndelungată, în cadrul lui existând mai multe ramuri: dulgheritul, tâmplăritul, lemnăritul, rotăritul, văsăritul, butnăritul, cărbunăritul, lucrul la pădure. Prin lucrul la pădure se înțeleg mai multe activități silvice, printre care: defrișarea pădurilor de foioase pentru obținerea materialului necesar construcțiilor sătești, decojirea în plantații a unor arbori exotici pentru proprietățile cojilor, sau culegerea sucurilor unor arbori, pentru pregătirea unor semiproduse utile (cauciucul). Pe lângă ramurile comune s-au dezvoltat și alte meșteșuguri locale cum ar fi:bozăritul, spătăritul, construirea instrumentelor muzicale etc.

Bibliografie selectivă

 

Fotografii din Arhiva ”Muzeului Etnografic ”Anton Badea” Reghin, Țapinari, Ibănești Pădure, 1966