În 16 ianuarie este miezul iernii pastorale, Sânpetru de Iarnă, sau ”miez de iarnă” care asemeni lui Sântandrei este un stăpân al lupilor. El apare în ipostaza de apărător al gospodăriilor țărănești dar și de distrugător, influențând comportamentul prădător al animalelor sălbatice, al lupilor. Aceste credințe sunt reflectate printr-o serie de tradiții populare împletite cu legende și povești biblice.

În calendarul religios această zi este dedicată Sfântului Petru sub numele de Închinarea Cinstitului Lanț al Sfântului Apostol Petru, amintind de o minune săvârșită în timpul împăratului Irod. Se spune ca îngerul Domnului a venit într-o noapte la închisoarea unde apostolul era întemnițat și a sfărâmat lanțurile cu care acesta era legat. Aceste lanțuri, au fost folosite apoi pentru tămăduirea bolilor și alungarea duhurilor rele, fiind păstrate ca vestigii prețioase. Minunea înfăptuită într-un timp exemplar, a generat o serie de tradiții orale referitoare la puterile Sfântului Petru de a lega cu lanțul ciuma și gura lupilor.

Se spune că în această noapte Sânpetru coboară pe cal, din Rai, în haine albe, printre fiarele sălbatice și hotărește ce animal sau om să fie atacat și niciun animal sălbatic nu atacă fară permisiunea sfântului.

Sfântul Petru de Iarna și Sfântul Petru de Vară reprezintă două repere temporale ale anului pastoral și agricol. La sate, în trecut, 16 ianuarie era o zi de mare sărbătoare în care nu se lucra, fiind ținută prin respectarea unor interdicții și înfăptuirea unor acte rituale de apărare. În această zi femeile pregăteau și împărțeau covrigi, Sânpetru fiind și stăpânul sufletelor morților.

Sursă bibliografică: Spirala Sărbătorilor, Narcisa Alexandra Știucă

Fotografie din arhiva Muzeului Etnografic ”Anton Badea”