CategoriesBlog
By

Stâlpii de mormânt

Cealaltă lume este tot pe pământ, la mare depărtare, spre răsărit (Fochi,1976).
Lumea e-ntinsă și e mare, ea cuprinde tot ce se vede și tot ce nu se vede. Da’ vezi că lumea de dincolo e tot lume, cu toate că nu se vede. Celălalt tărâm nu e iad, e o altă lume, dar nu ca a noastră. Celălalt tărâm e undeva în adânc, nu se știe unde. E așa o lume deosebită, … Lumea cealaltă e locuită de Dumnezeu și de îngeri, morți, drepți, păcătoși și diavoli. Lumea noastră-i trecătoare, așa e aici pe pământ, duce cât duce și altu’ îi ia locu’. Uită-te și la pomi și la dobitoace și la om. Toate sunt trecătoare.
Dincolo în lumea ailaltă zice că, ce este nu se mai schimbă, în lumea de dincolo e așa, că nu mai e trecut, nici viitor, că-i lumea lui Dumnezeu. Toate-s într-un fel și așa rămân (Bernea, 1997).
(Antoaneta Olteanu, Reprezentări ale spațiului în credințele populare românești, București, Paideia 2009)
Fotografii din Arhiva Muzeului Etnografic ”Anton Badea” Reghin, reprezentând stâlpi de mormânt din satul Tireu, jud. Mureș, 1967
CategoriesBlog
By

Pornirea plugului și începutul anului agrar

Un obicei străvechi care avea loc la începutul primăverii era pornirea plugului. În 9 martie, în alte zone, după această zi, în lumea satului avea loc ieșirea cu plugul, moment ceremonial însoțit de gesturi rituale, ce marca începutul unui nou ciclu agrar.
După sărbătoarea celor 40 de Sfinți, timpul se încălzește, pământul începe a se dezgheța, de aceea, în această zi sau în zilele următoare, oamenii aveau obiceiul de a scoate plugul și de a merge la arat, în credința că sămânța semănată acum va încolți mai bine și va da mai multe roade.
În satele de pe Valea Mureșului, în ziua de Mucenici, oamenii ieșeau în grădină si spuneau ”ieși iarbă că vin sfinții și te prind cu dinții”, pentru a grăbi timpul cald. Odată cu el începea lucratul pământului, cu uneltele pregătite din timp, plugul era ascuțit și îndreptat încă din luna februarie, pentru a fi într-o formă bună pentru arat.
Cu prilejul ieșirii în țarină, erau scoase și aduse în mijlocul curții plugul, grapa, carul /căruța, iar după ce erau înjugate animalele, femeile le înconjurau cu tămâie cu jar și le stropeau cu aghiasmă de trei ori, în scopul purificării, pentru a nu se prinde spiritele rele de ele, dar și a stimulării viitoarelor recolte. Oamenii așezau pe car un vas cu apă și o pâine, simboluri ale belșugului, rostind „Dă Doamne un an mănos!”, după care aruncau apa pe vite/boi pentru a le merge bine tot anul.
Aceste practici arată relația strânsă a omului cu natura, cu forțele sacre ale universului, care consta într-o înțelegere a ritmului naștere-moarte-renaștere, în respectarea unor prescripții și interdicții de muncă și în comunicarea prin ritual.
În țarină, trasarea primei brazde era ritualică și ea, prima glie brăzdată, era bună la farmece, o serie de interdicții fiind respectate de semănător.
În satele din județul Mureș, primul care ieșea la arat era sărbătorit în a doua zi de Paște, prin ritualul udării cu apă (la Sânmihai, obicei numit Pogănici, la Fărăgău Fuga din Tău, Pietriș Udatul Plugarului). Cel care ieșea primul la arat era considerat harnic și binecuvântat, întrucât va fi ferit de grindine, i se va face recolta bogată și nu îi va fi atacată de păsări sau alți dăunători.
Text: Roxana Man
Bibliografie ( Simeon Florea Marian, Sărbătorile la români, vol 2)
Info., Emilia Sorlea, satul Pietriș, v. 66 ani
Fotografii din Arhiva Muzeului Etnografic ”Anton Badea”
CategoriesBlog
By

Atelier de Mărțișoare

Mărțișorul, inițial obiect magic care apăra de deochi și de razele arzătoare ale soarelui, de toate relele asociate iernii, transformat în timp în bijuterie, a rămas un simbol al primăverii.
Marcat în fiecare an, la întâi martie, mărțișorul ne aduce bucuria primăverii.
Martie este cunoscută și pentru instabilitatea vremii, văzută în luma satului ca o luptă între iarnă și vară și ca o victorie a acesteia din urmă, ajutată și de oameni, prin purtarea mărțișorului, sporind astfel puterea luminii asupra întunericului.
Tot pentru a ajuta primăvara să vină mai ușor, dar și pentru a ne pune în valoare creativitatea și imaginația, ne-am întâlnit și noi în cadrul unui atelier de Mărțișor cu câteva din creatoarele populare din Șezătoare Reghin, la muzeu.
 
CategoriesBlog
By

Colecția de fiare de călcat

Studiind obiectele de patrimoniu, descoperim o lume bogată dar și diferită de cea cu care suntem obișnuiți, aceste obiecte fiind o expresie a manifestării inteligenței și creativității oamenilor de-a lungul timpului dar și a identității noastre. În patrimoniul muzeului avem câteva fiare de călcat, datând din sec. XX, din fontă turnată, care funcționau prin încălzire, cu jar sau cărbuni aprinși, și prin vânturare. Acestea au fost folosite până în jurul anilor ’60-’70.
Procesul de călcare a hainelor este vechi, evoluând în paralel cu confecționarea îmbrăcămintei. Se consideră că prima unealtă pentru călcatul hainelor a fost o piatră mare, grea, compactă care se aplica peste haine. Haina era întinsă pe o suprafaţă netedă, peste care se așeza piatra și se lăsa pentru o perioadă de timp. Această forma de a netezi hainele, prin presare, era cunoscută încă din Grecia Antică
Din secolul al XVII-lea și până la sfârsițul sec al XIX -lea se folosea, ca unealtă de netezit hainele, în gospodăriile țărănești, maiul de pânză sau scândura, „măngălăul” – obiect de lemn lung și dreptunghiular cu suprafaţa ondulată, pe care se netezeau rufele groase. Acestea erau spălate la râu, înfășurate, bătute în mod repetat și întinse la uscat, maiul fiind un precursor al fierului de călcat încălzit.
Există o evoluție a instrumentelor de călcat, pentru că uneltele de lucru au evoluat odată cu progresul omenirii. Întâlnit și cu denumirea de „ticlăzeu” sau „bighilău”, în Transilvania, fierul de călcat încălzit apare în sec XVII, iar din a doua jumătate a sec. XIX, apar cele încălzite cu jar/cărbune. Cele mai vechi metode de încălzire a fierului de călcat au fost prin încălzirea directă la foc, apoi cea cu jar, cărbune, cu gaz, iar apoi cu energie electrică.
În general, istoria fiarelor de călcat este strâns legată de istoria modei, iar instrumentele de călcat au fost produse de-a lungul timpului ca răspuns la necesitatea de a călca haine în funcție de stilul vestimentar promovat de modă. Acestea au generat și o evoluție variată de fiare de călcat atât prin formă cât și prin modul de încălzire.
CategoriesBlog
By

Costum popular din Zona Bihorului

 
Costum popular din Zona Bihorului, compus din: cămașă, poale și zadie.
Portul popular de sărbătoare din Bihor, se încadrează în tipologia costumului din zonele de vest ale țării, deoarece componența costumului prevede unele abateri de la tipul autentic al vestimentației românești, prin poalele încrețite fix, prin lipsa catrinței de la spate a costumului femeiesc, dar și prin cămașa scurtă, purtată fără brâu.
Costumul femeiesc este compus din îmbrăcămintea capului, cămașa, poale, zadia și încălțămintea. Costumul de tip vechi, are cămașa compusă din ”spătoi” și poale, ambele fiind încrețite. Poalele sunt realizate din pânză de cânepă iar spătoiul din pânză de cânepă cu bumbac. Cămașa este încrețită la gât, sub guler aflându-se ”crețurile”, iar foile de pânză sunt încheiate cu cheiță decorativă. Mâneca, terminată în volan, este încrețită cu ”scăfătură”. Ornamentul plasat pe mânecă are două forme: cea mai veche este cu ” brațe” sau ”jure”, trei benzi orizontale (pe umăr, cot și sub cot), a doua formă este cu un rând vertical, de la umăr în jos, denumit ”pe brâncă-n jos”. Poalele sunt separate de cămașă, încrețite fix pe ”pumnată” și au jos un rând de volane, ”fodori”, ornamentate.
Zadia sau catrința este purtată numai în față, prezentând o mare varietate în ierarhia ornamentației. Vara se poartă zadii din fibre vegetale, cu o bordură aleasă la poală. Ornamentația geometrică a zadiei este colorată cu o bogată gamă, în care domină roșul, verdele și vânătul liliachiu.
Brâul cu care se încinge femeia, este ornamentat linear.
Bibliografie: colecțiile Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” Bihor
Foto: costum din patrimoniul muzeului, obținut prin donație de la Jiga Marioara, colecționar
Mulțumim pe această cale tuturor celor care, de-a lungul timpului, ne-au făcut donații diverse obiecte tradiționale sau de artă populară, care au intrat, astfel, în patrimoniul muzeului!