CategoriesBlog
By

Expoziția de ouă încondeiate

Obiceiul vopsirii ouălor are rădăcini străvechi. În antichitate exista obiceiul de a se face cadou ouă colorate la sărbători, la Anul Nou sau la sărbătorile primăverii. La romani, la sărbătoarea lui Ianus, se vopseau ouă roșii. Prezența oului în ceremoniile antice de înnoire a timpului, are la bază concepții care comparau universul cu oul generator de viață. Țăranul român avea credința că universul e asemeni unui ou, fundul oului este pământul iar vârful e cerul. Chinezii credeau că cerul învelește pământul, asemănător cojii de ou care învelește gălbenușul. Toate au aparut din ou – soarele, luna, pământul, astfel oul este un simbol al creației, al fertilității al soarelui, de care depinde viața și a rămas un simbol al reînvierii naturii. Oul, substitut al divinității sacrificate (prin spargere) este înfrumusetat prin vopsire și încodeiere și este potențat cu valoare divină, magică, de Paște (ouăle vopsite țin răul la distanță).
Obiceiurile preistorice ale vopsirii cu tot cu simbolismul oului au fost preluate de creștinism. Oul colorat și împodobit este simbolul Mântuitorului care părăsește mormântul și se întoarce la viață.
(Ion Ghinoiu, Sărbători și obiceiuri românești, Buc. 2003).
În timp, vopsirea şi încondeierea ouălor a căpătat semnificaţii noi, cu valenţe artistice. Culorile au și ele semnificație – roșul este culoarea vitalității, a forței biruitoare a vieții, verdele este speranța și renașterea, albastrul credința și libertatea, toate arată că oul este un simbol cu multiple sensuri cosmogonice.
Pe lângă ouăle roșii, întâlnim ouăle încondeiate sau împistrite, muncite, cu forme și figuri, policrome, realizate prin tehnici învățate și transmise de-a lungul mai multor generații. Prin felul în care sunt realizate, prin vopsiri succesive, prin ornamente aplicate cu ceară și prin simbolurile pe care le conțin, ele sunt obiecte de artă.
În bisericuța din muzeu se poate vizita expoziția de ouă încondeiate, conform programului de vizitare, zilnic între orele 8.00-18.00
CategoriesBlog
By

Tradiții maghiare în Săptămâna Mare

Paștele este una dintre cele mai importante sărbători a comunității maghiare din Transilvania și a creștinătății. Importanța deosebită a acestei sărbători este subliniată și de perioada relativ lungă – 7 săptămâni – a postului.
Odată cu terminarea perioadei „fărșangului” (perioada de carnaval), începe perioada Postului Mare care are o durată de 46 de zile. În acest timp nu sunt organizate petreceri, nunți, oamenii nu consumă alimente din carne, își curăță cimitirele, gospodăriile își văruiesc casele și încearcă să se abțină de la certuri.
Perioada de sărbători începe cu Duminica Floriilor. În comunitățile reformate din Transilvania, în această zi, este organizată confirmarea. Acest eveniment religios marchează intrarea (declararea) copiilor – a celor de 14 ani – în rândul adulților. După acest eveniment, tinerii pot lua Cina cea de Taină în ziua Paștelui, pot participa la baluri și pot face curte fetelor.
Cele mai importante și notabile obiceiuri pascale ale comunității maghiare din Transilvania sunt: sfințirea apei, a focului, a alimentelor, udatul și datul ouălor roșii.
Părți integrante ale obiceiurilor Pascale – în Sâmbăta Mare – la comunitățile romano-catolice sunt: sfințirea apei, a focului și a alimentelor. Potrivit credinței populare, prima persoană botezată în apa sfințită de Paști va fi norocoasă tot restul vieții, iar clădirile stropite cu aceeași apă vor fi scutite de dezastre – calamități naturale. Tot în această perioadă se obișnuia să se așeze un ou roșu în apa de baie pentru menținerea sănătății familiei. Jăraticul provenit de la focul sfințit este aruncat pe câmp pentru a feri roadele acestuia de grindină.
Sfințirea alimentelor a devenit un obicei consacrat al comunității romano-catolice ce își are începutul încă din secolul X. Bunătățile preparate pentru sărbători – miel, ouă, cozonaci, vin – sunt așezate într-un coș de mirodenii și duse la slujba de dimineață din prima zi de Paști pentru sfințire. Cei care nu reușesc să-și ducă sau să-și trimită mirodeniile la sfințire, își așează coșul în fereastra casei în Sâmbăta Mare, seara, deoarece, conform credinței, în această noapte, îngerul Domnului vizitează fiecare gospodărie, și unde găsește mirodenii le sfințește și le binecuvântează.
Există și în zilele noastre pe Valea Nirajului, Valea Mureșului, Valea Târnavei, Ținutul Sării – Sovata, Praid, Corund – obiceiul împodobirii porților cu cetini de brazi sau crengi verzi. Creanga înverzită, cetina verde, reprezintă și este simbolul renașterii, a învierii, a vieții eterne.
Pe Valea Mureșului Superior de Duminica Floriilor flăcăii împodobesc porțile acelor gospodării unde locuiește o fată. În trecut aceste ramuri erau puse de către flăcăi pe porțile gospodăriilor în semn de dragoste față de fata care locuia la acea casă. Cu timpul a devenit o practică generală plasarea ramurilor împodobite cu panglici pe porțile fetelor doar în ziua Paștelui.
Obiceiul udatului se desfășura în felul următor: fetele erau udate în a doua zi de Paști cu o găleată de apă, sau erau duse la fântână și aruncate în adăpătoare. Conform tradiției udatul nu putea fi efectuat decât cu apă neînceptută. În zilele noastre acest obicei – udatul cu apă – este marginalizat, băieții, flăcăii pornesc la udat în a doua zi de Paști cu parfum.
Pe teritoriul Transilvaniei trăiesc diferite grupuri etnice și confesionale, care își respectă reciproc obiceiurile și sărbătorile, chiar dacă aceste sărbători sunt în momente diferite ale anului.
Kozma Jozsef, muzeograf
Bibliografie selectivă
Fotografii din Arhiva Muzeului Etnografic ”Anton Badea”
CategoriesBlog
By

Pușcatul cocoșului la sași

Un obicei a cărui vechime se pierde în negura timpului, întâlnit în satele săsești din județul Mureș, este ”pușcatul cocoșului” sau „lovirea cocoșului”. Majoritatea obiceiurilor de primăvară se conturează în jurul sărbătorii creștine, a Paștelui, așadar și pușcatul cocoșului avea loc în a doua zi de Paști, în unele localități în a treia zi. În localitatea Batoș obiceiul se desfășura în felul următor: participa intreaga comunitate sătească, fiind organizat de cele mai multe ori de către membrii și conducătorul fanfarei. Ei alegeau din timp locul unde se vor „împușca” cocoșii, prima dată de cei însurați apoi de feciori, reprezentând o inițiere a celor tineri de către cei mai în vârstă. Cel care reușea să doboare cocoșul, trebuia să le ofere participanților vin.

”Împușcăturile” aveau rolul de a alunga spiritele rele, de a proteja de toți factorii care ar putea aduce daune recoltelor, oamenilor și chiar animalelor. Cocoșul este o pasăre credincioasă și năzdrăvană, singurul dintre toate viețuitoarele care vede noaptea, când se deschide cerul și care aude toaca din cer. Când cântă noaptea alungă duhurile rele. În credința populară se spune că la casa unde cântă cocoșul, nu se apropie nici un duh rău. Cocoșul este un fel de spirit înlocuitor care are grijă de prosperitatea familiei, a gospodăriei. Imaginea cocoșului apare și pe ouăle de Paști, indicându-ne vestirea timpului, de cumpăna dintre anotimpuri, dintre lumină și întuneric.
Text: Rusu Livia
Fotografii din Arhiva Muzeului Etnografic ”Anton Badea”, Pușcatul cocoșului la Uila, Batoș, Mureș 1975
CategoriesBlog
By

Obiceiuri de Buna Vestire

Buna Vestire, numită și Blagoveștenie, este un ultim reper al trezirii la viață a naturii, semne prevestitoare ale anului agrar și ale vremii sunt acum interpretate. Viețuitoarele ies din pământ și prilejuiesc practici de purificare și apărare. Tradițiile acestei sărbători se referă, în principal, la bunăstarea casei, a oamenilor și la sporirea recoltelor.
În satele din Mureș, oamenii ieșeau în grădini, aprindeau focuri și afumau copacii, oboarele animalelor și casa pentru a nu se apropia șerpii sau alți dăunători.
Această zi mai este numită și Ziua Cucului, care, asemeni legendei biblice a vestirii Fecioarei Maria, vestește venirea timpului cald, a verii. Cucul este o pasăre oraculară care cântă de la echinocțiul de primăvară până la solstițiul de vară, iar prima cântare trebuie să găsească oamenii în armonie și bucurie, pentru a fi așa tot anul.
Fiind o sărbătoare importantă din Postul Mare, cu dezlegare la pește, pescarii de pe Valea Mureșului trebuiau să mănânce pește prospăt, iar primei capturi i se punea în gură anafură și era eliberată, pentru a aduce mai mult pește.
În Șerbeni, în preziua Bunei Vestiri, copiii din sat, cu clopote în mâini și bote, umblau pe la toate casele strigând pe ulițe: ”Blagovești blagovești, toată lumea mănâncă pești!” . Ajunși în curțile oamenilor, loveau pământul cu botele și rosteau: ”Dragă primăvară scoate iarba afară, oile să pască, mieluții să crească!” și înconjurau casa de trei ori, sunând și făcând gălăgie, pentru a alunga spiritele rele și șerpii. Erau răsplătiți cu dulciuri, mere, cozonaci.
Bibliografie: Marcel Lapteș, Anotimpuri magico-religioase
Info., Maria Pop, sat Șerbeni v.69 ani
Foto: Arhiva Muzeului Etnografic ”Anton Badea”
CategoriesBlog
By

Stâlpii de mormânt

Cealaltă lume este tot pe pământ, la mare depărtare, spre răsărit (Fochi,1976).
Lumea e-ntinsă și e mare, ea cuprinde tot ce se vede și tot ce nu se vede. Da’ vezi că lumea de dincolo e tot lume, cu toate că nu se vede. Celălalt tărâm nu e iad, e o altă lume, dar nu ca a noastră. Celălalt tărâm e undeva în adânc, nu se știe unde. E așa o lume deosebită, … Lumea cealaltă e locuită de Dumnezeu și de îngeri, morți, drepți, păcătoși și diavoli. Lumea noastră-i trecătoare, așa e aici pe pământ, duce cât duce și altu’ îi ia locu’. Uită-te și la pomi și la dobitoace și la om. Toate sunt trecătoare.
Dincolo în lumea ailaltă zice că, ce este nu se mai schimbă, în lumea de dincolo e așa, că nu mai e trecut, nici viitor, că-i lumea lui Dumnezeu. Toate-s într-un fel și așa rămân (Bernea, 1997).
(Antoaneta Olteanu, Reprezentări ale spațiului în credințele populare românești, București, Paideia 2009)
Fotografii din Arhiva Muzeului Etnografic ”Anton Badea” Reghin, reprezentând stâlpi de mormânt din satul Tireu, jud. Mureș, 1967