CategoriesArhiva
By

Izvorul Tămăduirii

În prima vineri după Paște, din Săptămâna Luminată, creștinii ortodocși sărbătoresc Izvorul Tămăduirii. Originea acestei sărbători se leagă de o minune care s-ar fi petrecut lângă un izvor de lângă Constantinopol. Potrivit legendei, un orb și-a recăpătat vederea spălându-se pe ochi cu această apă.
Orbul ar fi ajuns aici călăuzit de împăratul Bizanțului Leon I (457- 474) – căruia îi ceruse apă. Împăratul, la rândul lui, a fost călăuzit și îndemnat de glasul Maicii Domnului.
Pentru a multumi Maicii Domnului, când a ajuns împărat, Leon cel Mare a ridicat în apropierea izvorului o biserică, unde s-au săvârșit apoi multe minuni.
Amintind de minunea Maicii Domnului, sărbătoarea a păstrat credința sfințirii apelor, astfel, în toate bisericile și mănăstirile ortodoxe, se săvârșește slujba de sfințire a apei. După slujba de sfințire, preoții îi stropesc pe credincioși cu apa sfințită, cântând troparul ,,Mântuiește, Doamne, poporul tău și binecuvântează moștenirea Ta, biruința credincioșilor asupra celui potrivnic dăruiește și, cu crucea Ta, păzește pe poporul Tău”. În credința populară acest cântec de binecuvântare are rol purificator, de îndepărtare a energiilor negative și a pagubei. Cu această agheasmă se stropesc încăperile din gospodărie, iar bolnavii o beau dimineața, înainte de a lua micul dejun, pentru a se înzdrăveni.
Fotografie din arhiva Muzeului Etnografic „Anton Badea”, costum popular din Vâlcea, 1968
CategoriesArhiva
By

Duminica Tomii

Prima săptămână de după Paști este numită Săptămâna Luminată. Conform tradiției creștine, în această săptămână, Raiul se deschide pentru toți cei aflați pe lumea cealaltă și se închide odată cu Duminica Tomii. Prima Duminică după Paști este închinată Sfântului Apostol Toma, patronul spiritual al arhitecților, zidarilor și pietrarilor.
Toma din Galileea este unul dintre cei 12 Apostoli ai lui Iisus, care s-a îndoit de Învierea Domnului, dar s-a încredințat după ce i-a pipăit rănile provocate de piroane. Această zi reprezintă momentul întâlnirii dintre Sfântul Apostol Toma și Mântuitor, întâlnire care îi dă și Apostolului necredincios dovada Învierii Domnului. În calendarul popular această sărbătoare poartă denumirea de Paștile Morților sau Paștile Blajinilor. În această zi de sărbătoare nu se fac treburi în casă sau la câmp. Nu se spală, nu se coase, nu se face curățenie. Se pomenesc morții, se dă pomană și se aprind lumânări, pentru cei plecați dintre noi.

Fotografie din arhiva Muzeului Etnografic „Anton Badea”, Idicel Sat, jud. Mureș, 1963

CategoriesArhiva
By

Claca la desfăcatul cucuruzului

Toamna, când se strângea porumbul, cei care deţineau o cantitate mai mare îl depozitau iar în zilele următoare organizau o clacă pentru desfăcat. Gazda chema un muzicant cu fluier, vioară sau acordeon, iar ca şi „desfăcători” erau chemate neveste, fete şi feciori. Feciorii cărau cucuruzul desfăcat în pod cu sacul şi coşărcile. Ştiuleţii de cucuruz, care erau mai mari şi plini cu boabe până în vârf, erau împletiţi în cununi de către neveste, pe care apoi le legau la târnaţ. În timpul desfăcatului spuneau poveşti, ghicitori şi cântau.
Drept răsplată, gazda îi răsplătea cu scoruşe şi jinars iar la sfârşitul clăcii, cu o masă destul de bogată.
După ce se termina desfăcatul, feciorii, pentru a crea momente hazlii, prindeau fetele şi le băgau pănuşi pe sub haine. După ce se scoteau pănuşile afară şi se mătura, începea jocul. Jucau şi chiuiau până spre dimineaţă.
Claca se face şi la alte munci: la cosit, la secerat, la transportul gunoiului pe câmp, a furajelor sau a lemnelor pentru ridicarea unei case.
Clăci făceau, în general, gospodarii care aveau pământ mai mult şi braţe de muncă puţine sau familiile mai nevoiaşe, unde capul familiei era o văduvă sau o persoană mai în vârstă. Aşa se ajută ţăranii între ei. Clăci se fac şi în prezent.
 
Maria Borzan, Roxana Maria Man, Din zestrea ținutului mureșean, Sibiu, 2010
Fotografie din Arhiva Muzeului Etnografic ”Anton Badea”, Orșova, Mureș 1965, culesul porumbului
CategoriesArhiva
By

Claca la torsul cânepii la Sânmihaiul de Pădure

Cel mai adesea, claca la torsul cânepii sau a lânii se făcea în timpul iernii. Gospodina care nu reuşea să toarcă toată cânepa şi lâna, din diferite motive, făcea clacă. Gazda pregătea pentru fiecare invitată, nevastă sau fată, câte un caier de fuior, pentru seara când organiza claca. În timpul lucrului, fetele şi nevestele povestesc, cântă, spun ghicitori, iar gazda le omenește cu un pahar de jinars, cucuruz fiert şi prune uscate. De cele mai multe ori, claca se termina cu joc, pe la miezul nopţii sau chiar dimineaţa. Câlţii şi fuiorul tors în clacă la tanti Maria erau rămaşi de mulţi ani în pod.
După ce termina lucrul, gazda casei le dădea invitatelor câte un pahar de jinars. „De cu sară, pune câte o oală de cucuruzi la fiert şi după ce se bea câte un pahar de jinars, gazda pune cucuruzi fierţi în blide de lut şi toate fetele şi nevestele mâncau. La unele gazde care făceau clacă, se pregăteau găluşte cu păsat şi cu slănină, fierte în oale de lut. Dacă gazda era mai înstărită, aveau ceteră. Veneau şi feciori dar nu se făce joc până nu se termina cânepa de tors. Fetele se grăbeau să termine lucru’ cât mai repede, ca apoi să poată începe jocu’. La clacă se spuneau poveşti, se cânta şi se strigau strigături.” (Info, Maria Bucin Crișan, Sânmihaiul de Pădure)
 
Maria Borzan, Roxana Maria Man, Din zestrea ținutului mureșean, Sibiu, 2010
Fotografii din Arhiva Muzeului Etnografic ”Anton Badea” Reghin, melițatul și împletitul cânepii Mureș, 1965