CategoriesBlog
By

Pușcatul cocoșului la sași

Un obicei a cărui vechime se pierde în negura timpului, întâlnit în satele săsești din județul Mureș, este ”pușcatul cocoșului” sau „lovirea cocoșului”. Majoritatea obiceiurilor de primăvară se conturează în jurul sărbătorii creștine, a Paștelui, așadar și pușcatul cocoșului avea loc în a doua zi de Paști, în unele localități în a treia zi. În localitatea Batoș obiceiul se desfășura în felul următor: participa intreaga comunitate sătească, fiind organizat de cele mai multe ori de către membrii și conducătorul fanfarei. Ei alegeau din timp locul unde se vor „împușca” cocoșii, prima dată de cei însurați apoi de feciori, reprezentând o inițiere a celor tineri de către cei mai în vârstă. Cel care reușea să doboare cocoșul, trebuia să le ofere participanților vin.

”Împușcăturile” aveau rolul de a alunga spiritele rele, de a proteja de toți factorii care ar putea aduce daune recoltelor, oamenilor și chiar animalelor. Cocoșul este o pasăre credincioasă și năzdrăvană, singurul dintre toate viețuitoarele care vede noaptea, când se deschide cerul și care aude toaca din cer. Când cântă noaptea alungă duhurile rele. În credința populară se spune că la casa unde cântă cocoșul, nu se apropie nici un duh rău. Cocoșul este un fel de spirit înlocuitor care are grijă de prosperitatea familiei, a gospodăriei. Imaginea cocoșului apare și pe ouăle de Paști, indicându-ne vestirea timpului, de cumpăna dintre anotimpuri, dintre lumină și întuneric.
Text: Rusu Livia
Fotografii din Arhiva Muzeului Etnografic ”Anton Badea”, Pușcatul cocoșului la Uila, Batoș, Mureș 1975
CategoriesBlog
By

Obiceiuri de Buna Vestire

Buna Vestire, numită și Blagoveștenie, este un ultim reper al trezirii la viață a naturii, semne prevestitoare ale anului agrar și ale vremii sunt acum interpretate. Viețuitoarele ies din pământ și prilejuiesc practici de purificare și apărare. Tradițiile acestei sărbători se referă, în principal, la bunăstarea casei, a oamenilor și la sporirea recoltelor.
În satele din Mureș, oamenii ieșeau în grădini, aprindeau focuri și afumau copacii, oboarele animalelor și casa pentru a nu se apropia șerpii sau alți dăunători.
Această zi mai este numită și Ziua Cucului, care, asemeni legendei biblice a vestirii Fecioarei Maria, vestește venirea timpului cald, a verii. Cucul este o pasăre oraculară care cântă de la echinocțiul de primăvară până la solstițiul de vară, iar prima cântare trebuie să găsească oamenii în armonie și bucurie, pentru a fi așa tot anul.
Fiind o sărbătoare importantă din Postul Mare, cu dezlegare la pește, pescarii de pe Valea Mureșului trebuiau să mănânce pește prospăt, iar primei capturi i se punea în gură anafură și era eliberată, pentru a aduce mai mult pește.
În Șerbeni, în preziua Bunei Vestiri, copiii din sat, cu clopote în mâini și bote, umblau pe la toate casele strigând pe ulițe: ”Blagovești blagovești, toată lumea mănâncă pești!” . Ajunși în curțile oamenilor, loveau pământul cu botele și rosteau: ”Dragă primăvară scoate iarba afară, oile să pască, mieluții să crească!” și înconjurau casa de trei ori, sunând și făcând gălăgie, pentru a alunga spiritele rele și șerpii. Erau răsplătiți cu dulciuri, mere, cozonaci.
Bibliografie: Marcel Lapteș, Anotimpuri magico-religioase
Info., Maria Pop, sat Șerbeni v.69 ani
Foto: Arhiva Muzeului Etnografic ”Anton Badea”
CategoriesBlog
By

Stâlpii de mormânt

Cealaltă lume este tot pe pământ, la mare depărtare, spre răsărit (Fochi,1976).
Lumea e-ntinsă și e mare, ea cuprinde tot ce se vede și tot ce nu se vede. Da’ vezi că lumea de dincolo e tot lume, cu toate că nu se vede. Celălalt tărâm nu e iad, e o altă lume, dar nu ca a noastră. Celălalt tărâm e undeva în adânc, nu se știe unde. E așa o lume deosebită, … Lumea cealaltă e locuită de Dumnezeu și de îngeri, morți, drepți, păcătoși și diavoli. Lumea noastră-i trecătoare, așa e aici pe pământ, duce cât duce și altu’ îi ia locu’. Uită-te și la pomi și la dobitoace și la om. Toate sunt trecătoare.
Dincolo în lumea ailaltă zice că, ce este nu se mai schimbă, în lumea de dincolo e așa, că nu mai e trecut, nici viitor, că-i lumea lui Dumnezeu. Toate-s într-un fel și așa rămân (Bernea, 1997).
(Antoaneta Olteanu, Reprezentări ale spațiului în credințele populare românești, București, Paideia 2009)
Fotografii din Arhiva Muzeului Etnografic ”Anton Badea” Reghin, reprezentând stâlpi de mormânt din satul Tireu, jud. Mureș, 1967
CategoriesBlog
By

Pornirea plugului și începutul anului agrar

Un obicei străvechi care avea loc la începutul primăverii era pornirea plugului. În 9 martie, în alte zone, după această zi, în lumea satului avea loc ieșirea cu plugul, moment ceremonial însoțit de gesturi rituale, ce marca începutul unui nou ciclu agrar.
După sărbătoarea celor 40 de Sfinți, timpul se încălzește, pământul începe a se dezgheța, de aceea, în această zi sau în zilele următoare, oamenii aveau obiceiul de a scoate plugul și de a merge la arat, în credința că sămânța semănată acum va încolți mai bine și va da mai multe roade.
În satele de pe Valea Mureșului, în ziua de Mucenici, oamenii ieșeau în grădină si spuneau ”ieși iarbă că vin sfinții și te prind cu dinții”, pentru a grăbi timpul cald. Odată cu el începea lucratul pământului, cu uneltele pregătite din timp, plugul era ascuțit și îndreptat încă din luna februarie, pentru a fi într-o formă bună pentru arat.
Cu prilejul ieșirii în țarină, erau scoase și aduse în mijlocul curții plugul, grapa, carul /căruța, iar după ce erau înjugate animalele, femeile le înconjurau cu tămâie cu jar și le stropeau cu aghiasmă de trei ori, în scopul purificării, pentru a nu se prinde spiritele rele de ele, dar și a stimulării viitoarelor recolte. Oamenii așezau pe car un vas cu apă și o pâine, simboluri ale belșugului, rostind „Dă Doamne un an mănos!”, după care aruncau apa pe vite/boi pentru a le merge bine tot anul.
Aceste practici arată relația strânsă a omului cu natura, cu forțele sacre ale universului, care consta într-o înțelegere a ritmului naștere-moarte-renaștere, în respectarea unor prescripții și interdicții de muncă și în comunicarea prin ritual.
În țarină, trasarea primei brazde era ritualică și ea, prima glie brăzdată, era bună la farmece, o serie de interdicții fiind respectate de semănător.
În satele din județul Mureș, primul care ieșea la arat era sărbătorit în a doua zi de Paște, prin ritualul udării cu apă (la Sânmihai, obicei numit Pogănici, la Fărăgău Fuga din Tău, Pietriș Udatul Plugarului). Cel care ieșea primul la arat era considerat harnic și binecuvântat, întrucât va fi ferit de grindine, i se va face recolta bogată și nu îi va fi atacată de păsări sau alți dăunători.
Text: Roxana Man
Bibliografie ( Simeon Florea Marian, Sărbătorile la români, vol 2)
Info., Emilia Sorlea, satul Pietriș, v. 66 ani
Fotografii din Arhiva Muzeului Etnografic ”Anton Badea”
CategoriesBlog
By

Atelier de Mărțișoare

Mărțișorul, inițial obiect magic care apăra de deochi și de razele arzătoare ale soarelui, de toate relele asociate iernii, transformat în timp în bijuterie, a rămas un simbol al primăverii.
Marcat în fiecare an, la întâi martie, mărțișorul ne aduce bucuria primăverii.
Martie este cunoscută și pentru instabilitatea vremii, văzută în luma satului ca o luptă între iarnă și vară și ca o victorie a acesteia din urmă, ajutată și de oameni, prin purtarea mărțișorului, sporind astfel puterea luminii asupra întunericului.
Tot pentru a ajuta primăvara să vină mai ușor, dar și pentru a ne pune în valoare creativitatea și imaginația, ne-am întâlnit și noi în cadrul unui atelier de Mărțișor cu câteva din creatoarele populare din Șezătoare Reghin, la muzeu.