Satul Fărăgău, desprins parcă din basmele vechi româneşti, cuibărit între dealurile înverzite ale Câmpiei Transilvaniei, cu cărări şi drumuri de hotar, fără râuri, ci doar pâraie şi cele două tăuri (lacuri), era, până nu demult, în fiecare primăvară, gazda sărbătorii plugarului.
Primăvara este anotimpul renaşterii naturii şi simbol al tuturor reînnoirilor din viaţa omului. Considerat, în concepţia populară, anotimp de trecere între cele două mari extreme – iarna şi vara, primăvara a însemnat medierea între perioada întunericului şi a morţii (iarna) şi perioada fertilităţii şi a vieţii (vara).
Calendaristic, perioada se caracterizează printr-o serie întreagă de rituri şi practici magice de purificare, de divinaţie, pentru învierea timpului, pentru existenţa umană şi desfăşurarea ei sub auspiciile benefice, de sănătate pentru om şi belşug în roadele verii.
În concepţia populară, Sfintele sărbători ale Paştelui reprezintă trecerea omului de la moarte la viaţă, de la păcat la iertare.
A doua zi de Paşti la Fărăgău este ziua sărbătoririi plugarului, a aceluia care iese primul, primăvara, la arat. Aratul este un act sacru, asociat fecundităţii pământului, în care plugul are o semnficaţie falică, iar pământul (câmpul, brazda) este asociat trupului feminin.
Ritualul prilejuit de pornirea plugului impunea restricţii în viaţa conjugală şi îmbrăcăminte curată, existând credinţa că ţinuta vestimentară are influenţe asupra calităţii recoltei. Bărbatul trebuia să fie îmbrăcat cu o cămaşă albă, simbol al castităţii lucrătoare, ca rodul să fie bogat, iar pornirea plugului, moment ce marca începutul muncilor agricole de primăvară, se făcea pe lună plină, pentru ca bucatele să crească la fel cum creşte luna.
La Fărăgău, ca şi în alte localităţi ale Câmpiei Transilvaniei, de cum ieşea primul plugar, primăvara, la arat, „chizeşii” (vătafii) îl urmăreau şi-l anunţau că el va fugi din tău şi va fi sărbătorit a doua zi de Paşti. Vestea se răspândea repede în tot satul, iar sărbătoarea, aici, se numeşte „Fuga din tău”.
A doua zi de Paşti, la casa plugarului vin „chizeşii”, muzicanţii şi „fugacii” (flăcăii pe care va trebui să-i prindă plugarul), pentru a fi cinstiţi cu băutură, cozonac şi ouă roşii.
Plugarul, îmbrăcat numai în izmene suflecate, „fugacii”, cu cămăşi albe, încinse cu curele înguste, desculţi şi legaţi cu batiste la frunte, fiecare cu cîte o botă în mână, merg la tăul Fărăgăului.
Aici, unul dintre „chizeşi” azvârle una până la trei pietre în tău, iar plugarul este obligat să intre în apă pentru a căuta piatra. Când găseşte piatra, plugarul o arată celui care a aruncat-o, apoi numără trei lovituri ce le dă cu bota în apă, a treia lovitură reprezentând semnalul de pornire a fugacilor către clopotniţa bisericii din sat. Tot atunci porneşte şi plugarul din „tău” pentru a-i prinde pe „fugaci”. Pe cei prinşi plugarul îi atinge cu bota, fiind astfel eliminaţi din fugă şi datorând plugarului două porţii de jinars.
Primul dintre „fugaci” care ajunge la clopotniţă trage clopotul, semnal ce anunţă sfârşitul competiţiei. Fuga este întreruptă, iar plugarul trebuie să dea aceeaşi măsură de jinars fugarilor pe care nu-i putuse prinde până la bătaia clopotului.
Începe apoi, pe Dîlmă, de unde oamenii satului urmăriseră întrecerea, jocul.
Udarea plugarului se înscrie în credinţa acţiunii benefice a apei, ca agent fertilizator, de bun augur, de rodnicie a ţarinilor, de curăţire şi purificare înainte de începerea unui ciclu greu al muncilor de vară şi de toamnă. Obiceiurile de primăvară constituie, pentru comunităţile săteşti, un prilej de manifestare a bucuriei, de întâmpinare a naturii care reînvie, de intrare în ritmul muncilor agricole, aducătoare de belşug, când pământul şi soarele ajută sămânţa pusă sub brazdă să dea rod.
În satul vechi, totul era mai simplu, omul ştia cuvintele, gesturile, obiectele potrivite pentru sărbători, cunoscând cele şapte ingrediente ale sărbătorii: miezul de sfinţenie, timpul bun, locul curat, sufletul primenit, cuvântul, gestul şi lucrul potrivit. Ştia că numai ceea ce este foarte bun pentru el poate fi destul pentru Dumnezeu.
