CategoriesBlog
By

Târgurile

Târgurile, numite adesea și târguri de țară, erau locul unde se întâlneau oameni de pe întinse zone ale țării. Ele înlesneau schimbul popular, prilejuiau pe lângă schimbul economic și un schimb de informații, transmiterea directă a unor experiențe agricole și meșteșugărești, și a unor producții folclorice, având loc și petreceri deoarece era locul ideal pentru tineri să se întâlnească și să se cunoască. O lungă periodă de timp târgurile erau singura modalitate de a ieși din colectivitate și de a întâlni alte moduri de viață.
Periodicitatea cu care se organizau târgurile e legată de fazele muncilor agricole și ale ciclului pastoral. Târgurile reprezintă locul unde se întâlneau periodic producătorii diferitelor bunuri, aproape de așezări care au oferit condiții favorabile pentru dezvoltarea ocupațiilor specializate.
Pentru gospodăria țărănească, schimbul de produse a fost multă vreme modul obișnuit de suplinire a lipsurilor, iar vânzarea produselor, mijlocul de obținere a banilor. Nevoia de a schimba și de a vinde produse agricole și meșteșugărești a cuprins toată scara socială, schimburile realizându-se între sate și orașe, între oamenii de la munte și cei de la șes.
Contactul locuitorilor dintr-o zonă cu cei din alte zone a adus influențe pe mai multe segmente de activitate, facilitând în principal evoluția portului popular, ornamentica populară, târgurile fiind și importante ocazii de tocmire a lăutarilor la nunți și a forței de muncă pentru activitățile agricole și pastorale. ( Sursă – I. Prahoveanu, Etnografia poporului român, 2001)

În imagine, târgul de la Brâncovenești, 1962, arhiva Muzeului Etnografic „Anton Badea”

CategoriesBlog
By

Omul și pomul

Între om și pom sunt tainice legături. Pomul putea înlocui și adăposti în anumite contexte rituale și ceremoniale omul, îi putea deveni frate, soră, soție. Dacă pomul care înflorește și rodește anual- mărul, domină obiceiurile de la naștere și căsătorie, bradul devine prioritar în obiceiurile de înmormântare.
Diferențierea simbolică dintre pom și brad a fost generată nu numai de ciclurile lor vegetale, înfrunzitul și desfrunzitul pomului și persistența cetinii bradului, ci și forma coroanei, frunzelor, fructelor asociate de om cu masculinitatea și virilitatea (bradul), cu feminitatea și fertilitatea (mărul).
Dintre numeroasele specii de pomi fructiferi cultivați la noi, mărul a oferit cele mai multe repere calendaristice. Înfloritul mărului marca limita la care se mai putea semăna porumbul. Mărul este puternic implicat în obiceiurile din ciclul calendaristic și din ciclul familial: ramura de măr pusă în apă înainte de Anul Nou, apariția ei în colinde, aruncarea primei scalde a noului născut la rădăcina unui pom, în special măr.
Frecvența apariției mărului în obiceiurile din ciclul vieții, în special la cele de înmormântare, indică că a fost asimilat ca substitut al individului, ca echivalent simbolic al omului în lumea vegetală. Cea mai mare frecvență o are mărul în obiceiurile de nuntă, unde apare ca simbol al feminității. Împreună cu bradul, mărul formează cuplul divin, model exemplar pentru mire și mireasă. În ceremonialul nupțial, apare în diferite ipostaze pom, poamă, floare, creangă.
El este idealul de frumușețe și termen de comparație pentru fata de măritat care „are obrajii și sânii ca merele, fața dalbă ca florile de măr”,..
Mărul a căpătat de-a lungul timpului și un înțeles peiorativ. Expresia ”ce poamă ești” se adresează de obicei, persoanei căreia îi place peste măsură dragostea. (I. Ghinoiu, Sărbători și obiceiuri românești, 2003, p.274)
Fotografii din arhiva Muzeului Etnografic „Anton Badea”
CategoriesBlog
By

Cununa grâului

Cununa grâului este un vechi obicei agrar, menit să asigure rodnicia pământului, organizat la sfârşitul secerişului.
Obiectul ceremonial, care se face din spice la sfârşit de seceriş, se numeşte cunună, buzdugan, cruce, peană, barba popii, barba lui Dumnezeu. El stă în centrul desfăşurării ceremonialelor şi reprezintă cununa de spice pe care secerătorii o duc la casa gospodarului după ce au terminat seceratul.
În cadrul obiceiului, nu se cunoaște un ceremonial aparte de începere a muncii. Până la terminarea seceratului, când se face cununa, munca decurge după rânduiala îndătinată. La amiază se oferă clăcaşilor rachiu, apoi li se servește masa. După masă urmează ceasul de odihnă.
Pe tot timpul seceratului, fetele seceră iar flăcăii cosesc şi leagă snopii. Snopii sunt aşezaţi în clăi, în sensul rotaţiei soarelui. La vârf se pune o „căciulă” – un snop aşezat vertical, cu spicele în jos.
Ceremonialul cununii urmează câteva momente: pregătirea cetelor de secerători, strângerea recoltei în comun şi împletirea cununii, constituirea alaiului şi plecarea lui la casa gazdei, ritualul udării cu apă a cununii, masa tradiţională la casa gazdei, jocul.
La sfârşitul secerişului se împletește o cunună din cele mai frumoase spice luate din ultimul snop, sau dintr-o bucată de holdă lăsată anume nesecerată. Împletirea se face în 3, ca părul femeii. Cununa este împletită de 3,4 femei, având formă circulară. În unele locuri cununa are formă de buzdugan, cruce simplă sau cu mai multe braţe. Odată terminată cununa, este adusă în mijlocul secerătorilor care întind în jurul ei o horă, apoi o predau celei care urma să o poarte.
Cununa de spice se aşează pe capul celei mai harnice fete, de obicei nemăritată, dacă îndeplinea anumite condiţii de castitate, hărnicie, frumuseţe, să aibă ambii părinţi etc; se formează alaiul şi cu cântecul cununii se îndreaptă către sat, spre casa gazdei.
Alaiul este compus din fete tinere, neveste, vârstnici, feciori care au ajutat la recoltat. În frunte, muzica şi gospodarul, după aceea, cununa urmată de fete şi feciori. Tot timpul drumului fetele cântă „Cântecul cununii”.
În sat, cununa este aşteptată şi udată la toate porţile cu apă din abundenţă, această datină simbolizând străvechi rituri de fertilitate. În felul acesta, întreg satul participă la desfăşurarea ceremonialului.
Când alaiul ajunge la casa gazdei, este aşteptat la poartă cu căni cu apă, cununa este din nou udată. Alaiul intra apoi în casă, unde este aşteptat de gospodari cu masa pusă, cu un colac, cu o sticlă de vin/ rachiu. Ei ocolesc de trei ori masa cântând, apoi aşează în mod solemn cununa pe masă.
Gazda ia cununa, o atârnă la grindă şi o păstrează până la semănatul următor. Urmează masa oferită de gazdă celor care au luat parte la secerat şi apoi petrecerea și jocul.
Fotografii din arhiva Muzeului Etnografic „Anton Badea”, realizate cu ocazia filmării obiceiului „Cununa la secerat” la Sânmihaiu de Pădure, jud. Mureș, în anul 2008.
CategoriesBlog
By

Obiceiuri la seceratul grâului

Cu o zi înainte de începerea seceratului, preotul satului sfințea uneltele folosite, secerele și coasa, cu care, în ziua respectivă, participanții la lucru, clăcașii, tăiau doar un rând din lan, seceratul propriu-zis începând în ziua următoare.
La sfârşitul secerişului, clăcașii lăsau un mănunchi de grâu pe tarla (pe ogor) pentru a avea şi la anul o recoltă bogată. Lucrând în clacă, ei se grăbeau să termine secerişul înainte de apus, iar fetele se așezau lângă claia de grâu şi, din ultimul snop, împleteau Coroana de Seceriş.
Din spicele de grâu împleteau o cunună care, în unele locuri (Valea Nirajului), era asemănată cu Coroana Sfântă.
Cununa era purtată de către o fată până la casa gospodarului, care era și cel mai harnic flăcău care participase la seceriş. În speranţa că vor avea o recoltă bună şi în anul următor, aşteptau cununa în poartă pentru a fi udată din belșug cu apă, simbolizând ploaia. După acest ritual, clăcaşii erau serviţi cu mâncare şi băutură, continuau cu petrecere, joc și voie bună până în zori.
În unele locuri, se împletea din spice de grâu un clopot, care se păstra apoi timp un an agățat de grindă, în casa dinainte, după care era amestecat în hrana animalelor din gospodărie. În unele locuri, clopotul sau cununa erau oferite la biserică drept recunoştinţă față de Dumnezeu pentru recolta avută. Toamna acestea se amestecau cu seminţele ce urmau a fi semănate în speranţa unei noi recolte bogate.
Exista credința că dacă grâul nu este secerat până în 10 august recolta se va pierde. Pe 20 august se făcea prima pâine din recolta proaspăt adunată.
Fotografii din Arhiva Muzeului Etnografic ”Anton Badea”
CategoriesBlog
By

Nașterea Sfântului Ioan Botezătorulși Sânzienele

Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul este prăznuită în calendarul creștin pe data de 24 iunie, când este și sărbătoarea populară a Sânzienelor și Ziua universală a iei.
Ioan Botezătorul este una dintre cele mai cunoscute figuri ale creștinismului, prezicător și botezător pe malurile râului Iordan. În calendarul ortodox, Ioan Botezătorul este cinstit drept cel mai mare dintre sfinți, cu patru sărbători dedicate. Rolul său a fost să pregătească poporul pentru nașterea lui Iisus.
După solstițiul de vară din 21 iunie, ziua începe să scadă și noaptea să crească, iar de aici se înțelege faptul că Sfântul Ioan Botezătorul, cel care reprezintă legea Vechiului Testament se naște într-un timp când ziua se miscșorează, semn că Legea Vechiului Testament începe să apună pentru Legea Harului.
În calendarul popular sărbătoarea este cunoscută sub numele de Sânziene sau Drăgaica, în terminologia populară Sânzienele desemnând atât o floare cât și niște ființe fantastice. Sărbătoarea păstrează un amestec de culturi arhaice, păgâne și creștine sub semnul magiei.
În acestă zi fiind miezul calendaristic al verii, Sânzienele reprezintă ziua cea mai însorită, cea mai lungă și cu noaptea cea mai scurtă din an. Vara nu mai are putere și se pregătește să aducă un rod bun culturilor, dând în același timp energii magice plantelor de leac.
Ziua de Sânziene era considerată data la care trebuiau terminate toate muncile agricole legate de întreținerea culturilor, deoarece de la această dată începea maturizarea acestora.
Fotografii din arhiva Muzeului Etnografic „Anton Badea” Reghin